SAS

Colivia cu miere

descarcare_2.jpgSe spune că undeva, într-o țară nu prea îndepărtată, un împărat și o împărăteasă aveau un fiu, un prinț, pe care îl iubeau nespus de mult. Atât de mult îl iubeau, încât au dat ordin să i se împlinească orice dorință. Au construit pentru el un întreg palat, în cel mai frumos parc, lângă un lac minunat. Prințul a fost foarte încântat să locuiască într-un loc așa de frumos. Mai ales îi plăcea că în fiecare cameră erau multe ferestre mari, de unde putea urmări norii, stelele, păsările, ploaia și apusul soarelui. Tot ce ținea de natură îl interesa și îi făcea o mare bucurie.

Adolescenti "scapati de sub control"

adolescenti_1.jpgDe foarte multe ori auzim în jurul nostru cum modificările care apar în perioada adolescenţei îi fac pe copii dificili, de necontrolat, rebeli, introvertiţi – într-un cuvânt “scăpaţi de sub control”. Şi desigur, nu de puţine ori, părinţii sunt sfătuiţi, cu cele mai bune intenţii, să aibă grijă de ei, pentru “a nu-i scăpa din mână” din cauza acestei vârste dificile.

Despre schimbare

images_3.jpgAtunci când un cuplu vine în terapie, se întâmplă deseori ca iniţiativa să vină din partea unui singur membru al cuplului. Intenţia bună de a-şi rezolva problemele de cuplu se rezumă, în perspectiva celui care solicită ajutorul terapeutic, la a-l „repara” pe celălalt. („Dacă partenerul meu ar fi altfel, lucrurile sigur ar fi mai bune între noi.” )

Din culisele cabinetului de psihoterapie

auzi.jpgCum reușești să te faci auzit? 
Una din emoțiile cele mai des developate în cabinetul de terapie este furia sau frustrarea generată de situația în care mesajul personal nu este primit de interlocutor. Că este vorba de relația de cuplu, de una profesională, de cea cu familia de origine sau cu prietenii cei mai apropiați, să nu îți poți transmite părerea sau să simți că ea nu contează duce în timp la o enormă tensiune interioară. Mintea va căuta explicații, justificări, pendulând între blamarea partenerului de comunicare sau a propriei persoane și căutând soluții de a descărca această tensiune în moduri mai mult sau mai puțin funcționale. Discursuri interioare de genul "tu ești vinovat, niciodată nu mă înțelegi” sau "eu am o problemă, nu contez, nevoile mele sunt exagerate și imposibil de împlinit” sunt de natură să genereze costuri  enorme pe termen lung. Alteori, mintea alege soluții radicale, mascate sub un comportament compulsiv (obiceiuri  nesănătoase, dependențe) sau variate tehnici de manipulare emoțională cu tentă agresivă sau pasiv-agresivă,  în încercarea disperată de a primi atenția și de a-i fi auzit punctul de vedere. 

Mintea modeleaza creierul

balanta.jpgCe ne uimește atât de tare la creierul nostru și la lobul frontal este faptul că avem capacitatea să facem un gând anume să devină unica realitate. Datorită mărimii lobului frontal, omul are privilegiul de a face din gând cel mai important și mai real lucru dintre toate. Suntem cu toții, în mod natural echipați pentru așa ceva. Când ne transformăm gândurile în unica realitate și le tratăm ca și cum ar fi de-adevăratelea, atunci funcțiile primare ale lobulu frontal sunt reunite într-o forță la fel de mare ca orice altceva din univers.

Antrenează-ți creierul - Joe Dispenza

De la Diana Ciubotaru - psihologul din Iași

Eroii se definesc prin intentii de neclintit

neuroplasticity.jpgLobul frontal ia decizii care ne susțin aspirația pentru realizarea unui anumit rezultat. Când folosim această parte a creierului la întreaga sa capacitate, comportamentul corespunde scopului nostru, iar acțiunile corespund intenției – mintea și corpul sunt una. De câte ori comportamentul și obiectivul v-au fost în deplină armonie? Cât de des nu suntem de acord cu acțiunile și intențiile noastre? “Am de gând (intenționez) să fiu din nou în formă și să alerg doi kilometric pe zi. Intenționez să nu mai beau răcoritoare și alte băuturi dulci. Intenționez să am mai multă răbdare cu copiii, cu nevasta, cu colegii. Intenționez să mă dedic mai mult unei cauze caritabile.”

Lacul cel mic

nuferi1_1.jpgÎntr-un anume ținut, se afla un lac mititel și extraordinar de frumos. Era acoperit de nuferi galbeni și roz, iar în undele lui înotau puzderie de peștișori colorați. Pe valuri se zbenguiau toată ziua rățuște și bobocei gălăgioși. Jur împrejurul lacului creșteau, de asemenea, cele mai frumoase flori, iar sălciile își aplecau ramurile bogate până în apele lui. Numai că lăculețul se simțea tare nefericit. Nu se știe de unde, îi venise ideea că ar fi bine pentru el să aibă mai multă apă. Credea că, dacă ar avea mai multă apă, ar fi fost cu mult mai fericit. Așa că a început să fie preocupat să aibă apă în plus de unde putea, tot mai multă apă. Nu conta cât de multă apă se aduna în el, mai ales când ploua. El dorea mereu mai multă și tot mai multă. Era pur și simplu de nesăturat, pentru că își fixase ideea că va fi fericit numai dacă va avea enorm de multă apă. Așa că, indiferent câtă strângea, nu i se părea deloc suficientă. 

Cutia de rezonanta - Poveste pentru copii si parinti

lillifee.jpgCutia de rezonanță
Într-un loc departe de aici, trăiau niște părinți care creșteau în casa lor o fetiță minunată, pe care o iubeau nespus de mult și de care erau foarte mândri. Fetița era isteață, veselă, se descurca bine la școală, avea prietene și prieteni mulți. Dar mai ales avea un talent cu totul deosebit. Era destul ca fetița să privească spre ceva frumos, că se și apuca imediat de cântat un cântecel inventat de ea despre acel lucru, uimindu-i mai ales pe părinții ei. Cântecele erau foarte delicate și sincere, sensibile, cum era și ea. Fetița credea că dacă ea e fericită, toți sunt fericiți. 

Fii TU artistul care isi construieste viaţa!

adolescenti.jpgEste un program adresat adolescenţilor, care se concentrează pe orientare în carieră şi dezvoltare personală, astfel încât fiecare să fie conştient de propriile resurse, abilităţi, interese şi pasiuni, să înveţe să ia deciziile cele mai potrivite pentru sine şi să trăiască adolescenţa profitând de fiecare oportunitate de dezvoltare pe care aceasta o oferă. 

Cui se adresează?

Programul se adresează adolescenţilor, elevi la liceu, care doresc:

Invata relaxarea cu copilul tau

calatoria.jpgPuteți alege să parcurgeți acest exercițiu sub forma unei imagerii dirijate sau povestiri. Vă luați împreună cu copilul un timp de aproximativ o oră sau o ora și jumătate, în care să nu fiți deranjați sau întrerupți. Lumina să fie redusă și zgomotele atenuate, amândoi într-o poziție confortabilă. Sesiunea de lucru ar fi bine să fie precedată de o discuție (în aceeași zi sau anterior) legată de motivele lui de tristețe, furie, frustrare, sau alte comportamente și emoții care observați că îl frământă sau împiedică să fie fericit. Este importantă relația lui de încredere cu dumneavoastră și dorința lui de a depăși situația stresantă. Orice întrebare sau sugestie legate de aplicarea lui copilului, nu ezitați să mă contactați. Și acum să începem Călătoria.

Gamma Genius

poster_from_postermywall_5.jpgSeria GENIUS MIND – din 11 februarie 2015 se lansează o serie ABSOLUT SPECTACULOASĂ de cursuri, bazate pe paradigma cuantică, integrând cele mai recente studii din domeniul epigeneticii, neurofiziologiei, mecanicii cuantice și psihologiei cuantice. Scopul cursului este de a pune participanții în contact cu o nouă realitate, în care modificarea parametrilor psihici –cognitivi sau emoționali, a parametrilor corporali până la nivelul ADN, se face în mod simplu și  natural folosind MINDNET. Un nou concept de intervenție bazat pe activarea creierului într-o proporție cât mai mare, trezirea genelor latente responsabile de  activarea geniului din interior. 

Balaurul din intuneric

images_2.jpgS-a întâmplat odată ca un băiețel să trăiască într-un loc foarte straniu. Era vorba de o cameră foarte, foarte mare, care avea multă lumină în mijloc, dar pe margini era teribil de întunecoasă, de ți se făcea frică. Pentru că nu putea vedea prin întuneric, băiețelul se temea foarte tare. În întunecimea de acolo trăia un balaur. De fapt, era ceva ce băiețelul nu văzuse cu adevărat niciodată. În schimb, îl auzise trosnind sau scârțâind, mă  rog, făcând zgomote care îl înfricoșau îngrozitor pe băiețel. Lui nu-i plăcea deloc acest lucru.

Pagini