May 2015

Despre schimbare

images_3.jpgAtunci când un cuplu vine în terapie, se întâmplă deseori ca iniţiativa să vină din partea unui singur membru al cuplului. Intenţia bună de a-şi rezolva problemele de cuplu se rezumă, în perspectiva celui care solicită ajutorul terapeutic, la a-l „repara” pe celălalt. („Dacă partenerul meu ar fi altfel, lucrurile sigur ar fi mai bune între noi.” )

Ce isi doresc copiii?

imagine.jpgAceasta este o întrebare pe care, cu siguranţă, fiecare părinte şi-o pune pentru a-i putea asigura copilului tot ceea ce îşi doreşte, pentru a fi fericit. Adevărul este că privim totul doar prin prisma propriei noastre realităţi şi de multe ori judecăm cerinţele copiilor prin dorinţele noastre. 

Din culisele cabinetului de psihoterapie

auzi.jpgCum reușești să te faci auzit? 
Una din emoțiile cele mai des developate în cabinetul de terapie este furia sau frustrarea generată de situația în care mesajul personal nu este primit de interlocutor. Că este vorba de relația de cuplu, de una profesională, de cea cu familia de origine sau cu prietenii cei mai apropiați, să nu îți poți transmite părerea sau să simți că ea nu contează duce în timp la o enormă tensiune interioară. Mintea va căuta explicații, justificări, pendulând între blamarea partenerului de comunicare sau a propriei persoane și căutând soluții de a descărca această tensiune în moduri mai mult sau mai puțin funcționale. Discursuri interioare de genul "tu ești vinovat, niciodată nu mă înțelegi” sau "eu am o problemă, nu contez, nevoile mele sunt exagerate și imposibil de împlinit” sunt de natură să genereze costuri  enorme pe termen lung. Alteori, mintea alege soluții radicale, mascate sub un comportament compulsiv (obiceiuri  nesănătoase, dependențe) sau variate tehnici de manipulare emoțională cu tentă agresivă sau pasiv-agresivă,  în încercarea disperată de a primi atenția și de a-i fi auzit punctul de vedere.