Add new comment

Printesa si firul de iarba

poveste_gamma_0.jpgPrințesa și firul de iarbă

Într-o țară nu prea îndepărtată de a noastră, trăia odată o prințesă, despre care nu se puteau spune prea multe lucruri, pentru că nimeni n-o cunoștea prea bine. Credem că nici ea nu se cunoștea prea bine, de vreme ce, din aproape toate faptele ei, reieșea totdeauna doar un singur lucru, anume că nu știa să dea sarcini celor din jur.

Prințesa nu găsise slujbași care să execute așa cum voia ea treburile de fiecare zi, așa că se ocupa singură de tot ce ținea de administrarea împărăției, de la cele mai simple activități de menaj, până la cele mai complicate legi de gospodărire. Spinarea i se cocoșase și, uneori, chiar uita să mănânce de ocupată ce era. În plus, mereu îi veneau în minte tot felul de idei și de născociri. Prințesa rămânea adesea în urmă cu treburile casnice pentru că nu era în stare să le facă singură pe toate deodată. La drept vorbind nu avea deloc o viață de prințesă.

Nu se știe exact din ce cauză, poate și pentru că era obligată să fie atât de responsabilă de toate activitățile din împărăție, prințesa noastră mai avea o meteahnă. Se îngrijora aproape din orice: dacă ploua, i se părea că plouă prea mult, dacă era prea cald i se părea că este secetă, se îngrijora dacă suna telefonul sau dacă nu suna, dacă o veste era prea bună sau prea rea și așa mai departe. Era aproape obsedată și nu mai putea scăpa de grijile ei, care, pe măsură ce trecea timpul, se înmulțeau. Parcă avea în ea un organ al îngrijorărilor, cum citise ea într-o carte de medicină chinezească, care se înțepenea foarte des pe poziția ”blocat”.

Într-o zi, în care era ca de obicei ocupată cu diferite treburi, prințesa se trezi cu obrazul umflat și cu o durere îngrozitoare de care nu putea scăpa, oricât încerca ea să o ignore. Obișnuită cu îngrijorările și cu frustrările, răbdă cât răbdă, însă durerea în loc să treacă o încolțea și se întețea. Mai mult de nevoie decât de bună voie, se duse la doctor.

Prințesa avea în suflet o speranță și i se părea că pentru ea în mod special se va găsi o soluție miraculoasă de vindecare. Însă doctorul, mai glumind, mai cu seriozitate, i-a spulberat speranța și pur și simplu i-a scos din falcă un dinte stricat care îi provocase durerea.

Prințesa se șocă. În viața ei apăru destul de brusc un impas existențial. Din stăpână, pe neașteptate devenise victimă (așa credea în mintea ei). Pierduse o parte din împărăție: dintele, care chiar dacă era plin de puroi, era dintele ei. I se părea că împărăția se dezintegrează. Se destramă

Aș putea să-l mai văd? ceru ea să vadă dintele scos, ca pe cineva pe care îl vezi pentru ultima dată cu părere de rău. Dintele era însângerat, era stricat, cu o gaură mare. Prințesa privea copleșită la dintele pierdut și vedea numai cele trei rădăcini puternice care i se păreau ei create pentru veșnicie. Era o mare pierdere pentru ea. Dintele acela stricat pe jumătate reprezenta de fapt imaginea crizei în care era prinsă prințesa cea stresată, cu împărăția ei cu tot. Când își dădu seama de acest lucru, prințesa se întrisă foarte tare.

Doctorul făcuse o treabă bună îndepărtând dintele și, fără să știe nimic din toate frământările ei, spunea cu totul altceva: Crizele sunt făcute să învățăm ceva din ele. Când inima noastră este destul de deschisă, ea spune ceva minții: nu lăsa stresul să depășească pragul, ca să faci față oricărei împrejurări fără să pierzi controlul. Avea dreptate. Era o învățătură de minte. În glumă, doctorul îi dărui un fir fragil de iarbă pe care prințesa trebuia să-l păstreze, ca să-și amintească să nu se mai simtă singură și stresată în împărăția ei.

Ce credeți că a făcut prințesa după ce a învățat să nu mai fie singură? A încetat să se îngrijoreze din orice. Apoi a născocit chiar niște piese, împodobite cu un complicat filigran de aur vechi, tocmai pentru un joc împotriva stresului. I le trimitea doctorului din când în când. Jocul avea o regulă foarte simplă: piesele trebuiau mutate cu mintea pe rând de fiecare jucător, în așa fel încât fiecare să aibă câte ceva de câștigat. Se spune că, de atunci, prințesa nu a mai fost niciodată stresată și a învățat să dea sarcini celor din jur.

Poveste preluată din cartea ”Basme terapeutice pentru copii, adolescenți și părinți” – Sempronia Filipoi

De echipa Gamma Clinic Psychology - Gamma Institute
https://www.gammaclinic-psychology.ro/

Tags

gamma clinic
psihoterapie iasi
Gamma Institute