Add new comment

SSF - Proiectul TERAPIA - februarie IV Practici narative în lucrul cu copiii

copii traumatizatiCum să le răspundem copiilor care au trecut printr-o traumă majoră – interviu cu Michael White

Când lucrăm cu copii care au trecut printr-o experiență traumatică majoră, ce ar trebui să avem în vedere?

“Atunci când vorbim cu copiii despre experiența lor traumatică, cel mai important aspect de care trebuie să ținem cont este siguranța. Mulți dintre copiii cu care lucrăm trec prin traume sau trăiesc, fizic vorbind, în contexte nesigure. Cei care lucrează cu copiii vor avea ca prioritate topica siguranței emoționale și fizice a copilului. Se mai pune problema siguranței și atunci când vorbim cu copilul despre experiența traumei. Dacă nu avem mare grijă și nu suntem conștienți de felul în care vorbim, putem să-i re-traumatizăm, din greșeală. Identitatea copilului care a trecut printr-o traumă semnificativă este definită, deseori, de această traumă, de aceea, dacă noi invităm copilul să vorbească despre ea fără a-l ajuta să găsească un nou aspect al identității lui în care să se deplaseze și să se încorporeze, discuția poate fi traumatizantă. Există o gamă de practici narative care permit conversații despre traumă, fără a produce retraumatizarea.”

Ne puteți spune mai multe despre aceasta? Cum putem vorbi cu acești copiii fără a-i retraumatiza?

”Când ne întâlnim cu copii care au experiențe traumatice, povestea acelei traume si a efectelor ei asupra vieții copilului este, de obicei, primul lucru care este adus în discuție și atenție. Această poveste trebuie recunoscută.

Dar, mai există și o a doua poveste, referitoare la cum a răspuns copilul la această experiență traumatică. De obicei, această poveste este trecută cu vederea. Nimeni nu este un recipient pasiv traumei. Chiar și copiii încearcă să diminueze efectele traumei, să caute confort, încearcă să păstreze ceea ce este prețios pentru ei și așa mai departe. Această a doua poveste este cea mai  importantă. Felul în care copilul răspunde traumei este bazat pe anumite abilități care, la rândul lor reflectă ceea ce a valorizat copilul. De obicei copilul pune preț pe ceva legat de istoria lui, de familia lui, de comunitatea lui sau de cultura lui.

Aceste răspunsuri la traumă nu sunt întotdeauna individuale. Ele nu s-au format independent de contribuția celorlalți. În cadrul acestor răspunsuri copiii sunt strâns legați de persoane sau figuri cheie din viața lor. În practica narativă suntem foarte interesați de a dezvolta un conținut bogat al acestei de-a doua povești – prin această acțiune noi reconectăm copilul la cultura lui, istoria lui, familia și comunitatea lui.”

Puteți citi restul interviului în cartea lui Alice Morgan – “Narrative Therapy with Children and their Families”, pg. 87-97. Michel White descrie modalități concrete prin care copilul traumatizat poate fi abordat și ajutat să-și creeze o nouă identitate cu ajutorul tehnicilor și practicilor narative.

Succes,

de la Diana Ciubotaru, psihologul din Iași.

Tags

psiholog diana ciubotaru
scoala sistemica de formare
icscc
ssf
experienta
trauma
grija
practici narative
identitate
conversatii