Add new comment

Tu sau ceilalti?

foto_1.jpgDe cele mai multe ori oamenii vin la psihoterapeut ca să vorbească despre ei şi despre problemele lor. Alteori oamenii vin la psihoterapie ca să povestească despre ceilalţi. Despre cei rămaşi acasă sau despre cei plecaţi mai departe, despre actuali sau foşti parteneri de cuplu, despre părinţi, despre copii, despre şefi, colegi, prieteni, în mod evident despre alţi oameni importanţi din viaţa lor, toţi aceştia fiind de cele mai multe ori absenţi de la discuţia despre ei. (Dacă ar şti unii absenţi cât de importanţi sunt sau au fost în vieţile noastre ale tuturor...)

Până aici nimic neobişnuit atunci când oamenii vin să descrie povestea vieţii lor şi începem să desluşim împreună rolul oamenilor semnificativi din viaţa lor.  Doar că, atunci când terapeutul îi opreşte de la a enumera câte au făcut ceilalţi pentru el (dar mai ales ce NU au făcut sau nu fac pentru el/ea), de multe ori rămân debusolaţi pentru câteva clipe şi nu mai ştiu ce să mai spună. Când terapeutul vine cu întrebarea: “Care credeţi că a fost rolul dumneavoastră pentru a ajunge în situaţia aceasta?”, e nevoie de câteva momente pentru a procesa şi a se recadra spre propria persoană.

E foarte posibil ca aceste lucruri să pară banale, dar oamenii din jurul nostru nu sunt obişnuiţi să fie reflexivi, să privească în interiorul propriei persoane şi pur şi simplu să fie curioşi de ce ar putea descoperi acolo. Poate că într-adevăr persoanele care vin la terapie au această disponibilitate spre autoobservaţie, dar mereu m-am întrebat cum reuşesc ceilalţi oameni să facă faţă la situaţiile cotidiene dacă nu învaţă că şi ei au avut un rol în a ajunge în acea situaţie problematică şi bineînţeles că tot ei pot schimba ceva la propria persoană pentru a preveni recidivele.

Cred că e mult mai uşor să dăm vina pe ceilalţi, pe context, pe soartă sau pe o divinitate potrivnică decât să ne asumăm propriile eşecuri. Cert este că ne place să ne mândrim cu reuşitele personale. Mai mult decât atât, e important să facem acel pas înspre noi înşine şi să ne acordăm răgazul (chiar şi în tumultul zilelor noastre) spre a reflecta la ce anume am învăţat dintr-o situaţie sau de la o anumită persoană. Că e important să ne gândim la momentul acela când toată neliniştea va trece şi tot zbuciumul sufletului se va fi estompat şi să ne întrebăm: „Ce am învăţat eu din asta?” 

Şi să ne bucurăm apoi că ne-am mai “înţelepţit” puţin şi să decidem să mergem mai departe.

 

O părere subiectivă de la

Mădălina Belcescu

Psihoterapeut de familie şi cuplu în supervizare

Gamma Clinic by Gamma Institute     

http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

Tags

psiholog
cuplu
parinti
familie
terapeut
schimbare
persoane
neliniste
realitate
disponibilitate