Prea multă...femeie
De foarte multe ori, în cabinet, vorbesc cu femeile care vin la terapie, despre rolurile lor de zi cu zi – rolul de soție, de mamă, de fiică, de profesionistă sau de femeie și despre modul în care se pot îmbina toate aceste roluri, astfel încât să nu te simți copleșită. Cum le îmbinăm? Cum știm dacă rolurile ne controlează pe noi sau noi suntem cele care alegem când și cum să apară în viața noastră? Provocarea cea mai mare este că nu găsim nicăieri o rețetă a succesului, nu există așa ceva și suntem puse în situația de a ne găsi noi echilibrul între mulitudinea de roluri pe care le jucăm zilnic.
Cred că întrebarea de la care putem porni este cât de fericite, liniștite suntem și dacă există lucruri sau activități pe care ni le-am dori, dar renunțăm la ele în favoarea altor priorități sau a altor persoane. Și răspunsul imediat ce îmi vine în minte este că normal că există așa ceva; iar acest aspect este observat și de cei din jurul nostru: ni se spune că ne implicăm prea mult, că vrem să le facem pe toate și pe deasupra să le facem și perfect. Că analizăm prea mult, că vorbim prea mult, că cerem prea mult sau că oferim prea mult, că iubim prea mult. Oare e prea multă...femeie?
Ce-ar fi dacă ne-am acorda în fiecare zi un răgaz în care, în loc să analizăm toate task-urile pe care le avem, toate sarcinile, să decidem în ce vrem să ne implicăm cu adevărat, ce cale vrem să urmăm, doar pentru noi și nu pentru altcineva. Cum ar fi dacă am învăța să ne relaxăm, să ne iubim și să ne acceptăm așa cum suntem: sensibile și feminine, fără a încerca să părem de fier sau niște superwomen care nu obosesc niciodată?
Pentru că, la finalul zilei, rămânem doar cu bucuria și realizările din acea zi și nu ar fi minunat dacă am putea spune că a fost o zi în care am mai evoluat puțin sau în care am fost prezente cu adevărat în experiența noastră? Să ne oprim puțin din vârtejul în care ne-am aventurat și să ascultăm ce vrem cu adevărat să obținem, care e scopul, ce vrem să experimentăm, ce emoții vrem să trăim. Cum vom face asta? Nu am încă un răspuns la această întrebare, dar ar fi frumos să căutăm împreună răspunsul, în mod conștient și autentic.
Vă aștept cu drag!
De la psihoterapeut în supervizare Raluca Ferchiu
