Add new comment

Nu inca…

crossroads.jpgNu încă…
by psihoterapeut în supervizare Mădălina Belcescu

Nu cu mult timp în urmă m-am căsătorit. De atunci lumea mă tot întreabă dacă mă simt diferit. De parcă din acea zi am pătruns cumva într-o nouă dimensiune – a oamenilor căsătoriți, „la casa lor”, cum s-ar zice. Nu, nu mă simt diferit. Cel puțin nu încă.

Dintotdeauna am știut că fiecare persoană are ritmul său. Mint, n-am știut asta dintotdeauna, am învățat-o pe parcursul întâlnirilor din cabinetul de psihoterapie. Am aflat că deși norma socială ne spune că o dată cu o anumită vârstă vin alte etape ale vieții de familie, norma aceasta nu te influențează decât dacă te lași tu afectat de ea, dacă tu ca individ crezi că ar trebui să te încadrezi în ea – să fii căsătorit(ă) până la o anumită vârstă, să ai copii, să îți cumperi o casă, mașină, să ai un anumit tip de job, etc. Puțini dintre noi îndrăznesc să NU se încadreze în normă și habar n-am dacă asta e bine sau rău, nu asta contează. Dar dacă ești de o bună bucată de vreme într-o relație pe care nu ai oficializat-o, asta nu înseamnă că ești rebel. Tot în normă ești, tot de regula aceea depinzi – cea care îți spune că ar trebui să fii deja căsătorit(ă) la vârsta asta, doar că alegi cu bună știință să o încalci. E ca și cum știi că ar trebui să oprești la STOP dar nu o faci, pentru că nu era nimeni. (Acum gândiți-vă câți rebeli sunt pe șosele și eventual dacă sunteți unul dintre ei.)

Ne dorim să fim speciali, dar nu știm cum să facem acest lucru decât opunându-ne conștient sau nu, unor reguli încetățenite în cultura și în mintea noastră.

Vai, ce rebel(ă) sunt că nu m-am căsătorit până la 40 de ani, deși mi-am petrecut jumătate din viață încercând să fac asta și sabotându-mă inconștient de fiecare dată când am avut ocazia să fiu cu adevărat într-o relație.

Cât de fain este să ai un copil când ești tânăr, la maturitate copilul e deja adult și el, nu mai trebuie să ai grija lui și poți și tu să trăiești liniștit(ă) și să faci toate lucrurile acelea pe care nu le-ai putut face când aveai 20 de ani.

Ce frumos că v-ați căsătorit! Vă stă așa bine împreună! Casă de piatră și copii frumoși! (la două ore după cununia religioasă, hai să ne înmulțim ca Rahela!)

Sună condescendent și judicativ, două atitudini pe care orice manual de etică și deontologie profesională le interzice cu desăvârșire în profesia psihologică (Uite și rebela din mine cum iese la iveală!), dar hai să dăm jos vreo două-trei măști de ipocrizie și să ne uităm în propriile curți interioare. Pentru că tot ce vor să exprime exemplele anterioare e incapacitatea noastră de a ne bucura de momentul prezent. Suntem incapabili să facem asta pentru că nu ne-a învățat nimeni altceva decât să ne ghidăm după reguli, să trăim ca și cum ele nu ar putea fi schimbate în nici un fel și ca și cum cel mai mare act de rebeliune e să te împotrivești regulii.

Desigur că noi toți ne deplasăm pe un continuum temporal, unul în care evoluăm, creștem, agonisim, ne înmulțim. Dar fiecare are ritmul și intersecțiile lui decizionale. Dacă abia am ajuns la o răscruce și am depășit-o, e important să îmi dau timp să mă bucur și să celebrez momentul acela. Dacă sunt în continuare în intersecție e la fel de important să îmi dau timp pentru a face o alegere asumată (un fel de să opresc la STOP).

Dacă am un copil la 20 de ani, nu e foarte sănătos să îmi petrec următorii 20 de ani din viață, gândindu-mă la cât de bine îmi va fi după ce copilul va crește. E ca și cum mi-aș trăi un sfert din viață în așteptare, 20 de ani în care stau și ascult o melodie lălăită la un receptor, că poate își face timp vreun operator să îmi răspundă la întrebarea „Ce fac eu cu viața mea?”.

Dacă nu vreau să mă căsătoresc, să am copii, să fiu așa cum spune regula socială, e foarte important pentru sănătatea mea mentală să fiu împăcat(ă) cu această decizie în momentul prezent, pentru că împăcarea mentală cu această decizie de acum- din momentul prezent, mă va ajuta să mă echilibrez emoțional și peste alți 5-10-20 de ani când poate nu voi mai fi așa de sigur(ă) de decizia de acum.

Așa că eu zic că e util să mai opresc la STOP din când în când, chiar dacă nu îmi taie nimeni calea, măcar pentru a mă asigura că știu încotro să o iau. Și dacă nu știu, pot să îmi spun „Nu încă”. Încă nu am ajuns la acea intersecție din viața mea, știu că (nu)vreau să ajung acolo, dar încă nu sunt pregătit(ă) să mă confrunt cu acest aspect. Nu îmi pun viața în așteptare pe perioadă nedeterminată, ci aleg să experimentez – să ies din cutia confortabilă și să văd cum ar fi dacă aș experimenta și alte lucruri noi, alte relații, altă atitudine. Pentru că abia atunci când voi fi experimentat și alte lucruri decât cele cu care sunt deja obișnuit(ă), voi fi pregătit(ă) să explorez noi etape ale vieții mele.

Mădălina Belcescu

Psihoterapeut de familie şi cuplu sub supervizare

http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

Tags

psiholog
decizie
viata de familie
ritm
acceptare
echilibru
prezent