Add new comment

Ne pregatim de colindat? Atelier de cantat si de dansat

poster_atelier_cantat_3.jpgNe pregatim de colindat? Atelier de cantat si de dansat
by psih. Florina Pascariu

Workshop-ul pentru copii – Ne pregătim de colindat? Atelier de cântat și de dansat se adresează copiilor cu vârsta între 4 și 7 ani și vizează dezvoltarea valențelor emoțional-artistice (care pot fi potențate de activități specifice) prin dezvoltarea auzului muzical și a sensibilității, dar și a simțului ritmic. Pentru copil, arta înseamnă un mijloc de exprimare, un mijloc de manifestare si exteriorizare a lumii sale interioare, a tendințelor și aspirațiilor sale, care-și găsesc în artă o traducere mai directă decât prin cuvant. În felul acesta, activitatea artistică a copilului, nu numai că reflectă orizontul psihic propriu acestuia, dar se și desfășoară purtând amprenta locului și momentului în care se insereaza personalitatea sa.      

De ce să vină copilul tău la acest workshop?

  • își dezvoltă simțul melodic, ritmic și dinamic, precum și sensibilitatea;
  • își dezvoltă capacitatea de a percepe sunetele și o intonație corectă;
  • dezvoltându-li-se simțul ritmic, crește și capacitatea lor de coordonare a mișcărilor întregului corp;
  • își eliberează emoțiile prin actul artistic;
  • își îmbunătățește echilibrul emoțional și stima de sine;
  • își dezvoltă abilitățile vocale.

Cu ce pleacă copilul acasă?
Prin desfășurarea activităților artistice, copilul pleacă cu  mai multă încredere în propriile abilități, cu un simț estetic îmbunătățit, învațând să lucreze în echipă și făcându-și noi prieteni.

Workshop susținut de psih. Florina Pascariu
GAMMA KIDS by Gamma Institute

Când?
14 Decembrie 2016, ora 17.00 – 18.30

Unde?
GAMMA KIDS, Iași, str. Vasile Lupu, nr. 35, interfon 06

Investitie: 50 ron/ copil. Dacă tu sau alți membri ai familiei tale participă la încă 2 evenimente Gamma Kids sau Gamma Clinic Psychology în luna decembrie, plătești doar 150 ron, în loc de 180 ron.

Cum mă pot înscrie?
Completează formularul de înscriere aici, precizand denumirea workshop-ului. Locurile sunt limitate, accesul la workshop realizându-se în ordinea înscrierilor și a confirmării prezenței. Locuri disponibile: 10 copii.

Tags

psiholog bun in iasi
gamma kids
gamma clinic psychology
workshop
training
copii
abilitati artistice
stima de sine la copil
probleme cu copiii
psihoterapeut
logoped iasi