Talibanii emotionali si normele ISU

ady1_0.jpgTalibanii emoționali și normele ISU
by Psihoterapeut în supervizare Adrian Stogrea

Există statistici care spun că a treia săptămână din ianuarie este cea mai deprimantă din an (sau cea mai provocatoare din punct de vedere emoțional, depinde cum vrem să vedem situația).  Scăderea temperaturii, a luminozității, datoriile acumulate la sfârșit de an, facturile ge(ne)roase ale furnizorilor de utilități, eșecul rezoluțiilor noului an, presiunea taskurilor personale și profesionale,  amintirea îndepărtată a vacanțelor se cumulează într-un soi de gap emoțional colectiv, ilustrat statistic printr-un maxim absenteism la muncă și chiar printr-o creștere a numărului de acțiuni de divorț depuse.

Nu știu dacă este o realitate statistică sau o strategie a agențiilor de turism pentru a vinde vacanțe exotice în ianuarie, dar corpurile durere (cum le spune Eckhart Tolle) par să fi trecut printr-o criză de bulimie. Ca un loial membru al subconștientului colectiv, am experimentat și eu un incendiu emoțional care mi-a cuprins întreaga reședință interioară.

 Toate bune, că de asta suntem oameni, să ne mai jucăm și cu focul... interior, important este felul în care gestionăm vâlvătaia. Ferm convins că am zărit niște talibani amenințători care umblau cu lumănări aprinse prin cămara mea cu borcane de zacuscă emoțională (aia primită de la mama sau bunica), mintea mea  a petrecut (zeci de) ore prețioase căutând explicații și extremiști  responsabili, analizând și validând planurile de incendiu, necesitatea unui upgrade la avizările ISU și posibilele breșe in sistemul de apărare contra incendiilor.

Abia când arsura suferinței a devenit insuportabilă, a venit și primul gând rezonabil. Ce faci de fapt dacă îți ia foc cotețul? Cauți cine a generat scânteia și cât de lung era fitilul sau scoți porcul afară și faci tot ce poți tu să oprești dezastrul? Total neinspirat este să mai pui puțin gaz pe foc, cum ar fi frustrarea dată de limitările soluțiilor mentale  „ignifuge” pe care le credeai infailibile după ani de investiții de timp, bani și energie. Ahh, doar o precizare, ca profesie sunt(și) pompier... sub supervizare...

A fost nevoie de doar câteva respirații conștiente ca să realizez că stau cu fundul pe găleata de apă și tot ce am de făcut este să sting focul. Apoi, cu alte respirații, fumul mental pare să se risipească, ipoteticul terorism emoțional din partea altora devine irelevant, iar consecințele dar și soluțiile devin tot mai limpezi. Ba chiar apare un zâmbet firav la gândul că, pe lângă croitorul cu haine rupte și cizmarul desculț, lista paradoxurilor profesionale poate include și pompierul cu casa în flăcări. Și, pot aștepta mult mai destins întoarcerea de la școală a „trupelor ISIS”, adevărații piromani emoționali profesioniști.

Vă îmbrățișez fierbinte,

Psihoterapeut de Cuplu și Familie în supervizare Adrian Stogrea

http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

Tags

psiholog
emotie
realitate
deprimant
esec
criză
suferinta
investitie

Add new comment