May 2013

Cauta sa te depasesti

Atunci cand Sinele tau este fix si stabil, poti gandi ca ai realizat ceva pozitiv. Oamenii spun: „Acum stiu cine sunt”. Ceea ce stiu ei cu adevarat este o imitatie a Sinelui real, o colectie de obiceiuri, etichete si preferinte, cu totul si cu totul legate de trecut. Trebuie sa cauti sa mergi dincolo de aceasta identitate auto-creata, pentru a gasi sursa altei energii. Martorul tacut nu este al doilea tau Sine. El nu este ca un costum nou, care atarna in dulap si pe care poti sa-l imbraci, inlocuind costumul ponosit, pe care l-ai uzat de tot.

Nu cenzura si nu nega ceea ce simti

La suprafata, viata de zi cu zi a devenit mai confortabila decat a fost vreodata. Cu toate acestea, oamenii inca mai traiesc vieti de disperare tacuta. Sursa acestei disperari este reprimarea – sentimentul ca nu poti sa fii ceea ce vrei sa fii, nu poti sa simti ceea ce vrei sa simti, nu poti sa faci ceea ce vrei sa faci. Un creator n-ar trebui sa fie niciodata blocat in felul acesta. Nu exista nicio persoana cu autoritate, care sa impuna aceasta reprimare – ea este, in totalitate, autoimpusa.

Deschide-te catre necunoscut

Toata cartea aceasta, care vorbeste despre misterul vietii, se intoarce, in repetate randuri, la necunoscut. Cine crezi ca esti nu este ceva real, ci un amestec de evenimente trecute, dorinte si amintiri. Acest amestec are o viata proprie – el inainteaza prin timp si spatiu si traieste experienta doar a acelor lucruri pe care le cunoaste. O noua experienta nu este noua cu adevarat, ci doar o variatiune usoara a unor senzatii foarte familiare.

Intalnirea cu martorul tacut

Expresia “urmeaza-ti fericirea”a devenit o maxima pentru multa lume. Principiul care sta in spatele maximei este ca orice ii aduce cuiva bucuria cea mai profunda este un indiciu de incredere pe care sa-l urmezi catre viitor. Un indiciu inca si mai de incredere este sa-ti urmezi constienta, pe masura ce aceasta se dezvolta. Uneori, constienta nu este acelasi lucru cu bucuria sau cu fericirea. S-ar putea sa devii constient de o nevoie ascunsa de a simti durere sau de un simt sacaitor de disconfort ori de nemultumire fata de limitarile din viata ta actuala. Cei mai multi oameni nu urmeaza aceste indicii. Ei cauta surse exterioare de fericire si cred ca fericirea lor vine de la acestea.