Categorii

Oamenii se întâlnesc, se cunosc, se îndrăgostesc, decid că se vor iubi pentru tot restul vieții, se căsătoresc, fac copii, cresc copii, îi educă și îi iubesc necondiționat și se trezesc pur și simplu într-o zi descoperind că nu sunt fericiți. Că nu au viața pe care au visat că o vor avea, că nu trăiesc așa cum și-au imaginat la 16 ani, că le este greu și mai ales, că în toată nebunia asta, nici partenerul nu e chiar omul acela pe care l-au visat, dorit și cu care au promis să își petreacă restul vieții. 

Privesc  cu mare drag la cei care intră in cabinetul de terapie cautând însetați răspunsuri pentru dilemele personale, poate o rețeta infailibilă sau o pilulă minune care să le ofere garanția unui viitor așa cum și-l doresc. . Privesc cu drag si cu certitudinea că odata cu intrebarea, in adâncul lor au creat deja și răspunsul, având nevoie doar de un moment de liniște al minții ca să il audă.

Imi amintesc propriile incercări de a găsi in exterior răspunsuri fără echivoc privind alegerile pe care să le fac pentru a-mi trăi viața in bucurie și adevar Nu am găsit, nici pe departe, toate răspunsurile pe care le cautam, dar unul din crezurile cele mai adânci este ca nimeni si nimic din afara nu pot face acest lucru in locul meu.

(…sau când vietile anterioare ți-o fac varză pe cea actuală)

Categoric trăim o perioadă excepțională a evoluției umane, în care căutarile spirituale au atins un nivel fără precedent și suntem martorii unei uriașe transformări a conștiinței.

Sunt lăudabile demersurile curajoase a miilor de căutători care plonjează în adâncurile propriei ființe, mai ales în condițiile în care “piața spirituală” a devenit teribil de provocatoare: online mii de terabiți de informație  cu statut cel puțin “îndoielnic”, sute de workshopuri iluminatoare, zeci de maeștri care promit tehnici uluitoare și o sumedenie de căi spirituale care își arogă deținerea adevărului suprem. Și peste acestea, draga noastră minte obișnuită zeci de ani să oscileze între dogma rigidă moștenită de la vreo bunică mai evlavioasă și scepticismul ateist implementat odată cu cravata de pionier.

Oamenii, în general, sunt în căutarea unei relative stabilităţi în viaţa lor... vor să aibă o familie, o slujbă stabilă, îşi fac un anumit program, o rutină. Dar schimbarea apare inevitabil în vieţile tuturor, iar când dintr-o familie fac parte şi copiii, părinţii sunt nevoiţi să facă faţă nu doar schimbărilor personale, ci să le integreze şi pe cele ale partenerului, ale copiilor, precum şi schimbările de la nivelul ciclului de viaţa al familiei ca sistem. 

O nucă greu de spart în cabinetul de terapie îl reprezintă cercul autodistructiv vinovăţie – comportament dependent. O muncă grea atât pentru terapeut, dar mai ales pentru cel prins în acest joc al rolurilor egoului şi în acest abis emoţional, care se autoîntreţin într-un mod atât de eficient. 
Majoritatea celor prinşi în capcana unui comportament autodistructiv trăiesc drama unui uriaş sentiment de culpabilitate, pentru care, după o chinuitoare luptă interioară, nu găsesc decât soluţia patentată deja – anestezicul emoţional. Un pahar de alcool, încă o ţigară, drogul care intră în sânge, o găleată de îngheţată, un nou partener sexual, sau, de ce nu, acţiuni mult mai acceptabile social cum ar fi 18 ore de muncă zilnic, oricare dintre ele par a oferi pe moment soluţia magică a eliberării de suferinţă. 

De cele mai multe ori, oamenii vin în terapie setaţi pe a-şi povesti nemulţumirile şi problemele. Este şi normal... Doar se adresează unui specialist pentru că nu găsesc o soluţie de ieşire suficient de bună  într-o situaţie dificilă. Dar, analizând discursul cu care vin la prima şedinţă, observăm că viaţa lor, persoanele din jurul lor, relaţiile pe care le au, locul de muncă, copiii etc, toate capătă o nuanţă de gri (în cel mai bun caz). În momentul în care se văd puşi în faţa întrebărilor „Ce te mulţumeşte?”, „Pentru ce te simţi recunoscător?”, „Care sunt părţile bune din viaţa ta?”, rămân blocaţi şi nu ştiu ce să răspundă. Nu s-au mai gândit de mult timp la astfel de lucruri.

Copiii au o capacitate foarte mare de a se dezvolta pe mai multe planuri, de a desfăşura activităţi diverse, care implică creativitate, inteligenţă, sociabilitate, capacitate de adaptare şi multe altele. Auzim tot mai des în jurul nostru de copii care au rezultate excepţionale în diferite domenii. Pe lângă grădiniţă sau şcoală, mulţi copii merg la activităţi precum tenis, şah, dans, meditaţii, limbi străine, fotbal, karate etc, lista fiind foarte lungă. Dar oare cum îi modelează toate aceste activităţi pe copii?