Tu sau ceilalti?
De cele mai multe ori oamenii vin la psihoterapeut ca să vorbească despre ei şi despre problemele lor. Alteori oamenii vin la psihoterapie ca să povestească despre ceilalţi. Despre cei rămaşi acasă sau despre cei plecaţi mai departe, despre actuali sau foşti parteneri de cuplu, despre părinţi, despre copii, despre şefi, colegi, prieteni, în mod evident despre alţi oameni importanţi din viaţa lor, toţi aceştia fiind de cele mai multe ori absenţi de la discuţia despre ei. (Dacă ar şti unii absenţi cât de importanţi sunt sau au fost în vieţile noastre ale tuturor...)
Toată lumea știe ce este o plută de lemn cu care se navighează pe râu. Numai Furnica nu știa. Dar odată a aflat și ea. Iată cum s-a întâmplat.
În viața fiecăruia, nevoia de schimbare și dorința de a evolua sunt prezente tot timpul. Ajungi într-un moment în care simți că ceea ce ai nu mai este suficient sau nu se mai potrivește în puzzle-ul experiențelor pe care vrei să le trăiești și ai nevoie să faci o schimbare. Fiecare schimbare a unui membru determină o schimbare în întregul sistem familial. Și ce se întâmplă cu copiii în această perioadă? Ți se poate părea că și ei au nevoie de schimbare, că își doresc să încerce mereu lucruri noi. Însă, deși au nevoie să experimenteze, să ia contact cu lumea, în același timp au o mare nevoie de a avea o bază la care să se întoarcă, un plan bine stabilit care să le ofere o anumită securitate afectivă. 
Majoritatea oamenilor care nu știu cum să se transforme gândesc cam așa: Cum să fac să scap de această senzație? Dacă noutatea acumulării de obiecte noi se erodeză și nu mai funcționează, cum procedează? Își întorc privirea spre lucruri și mai mari, un nivel nou de acumulare, iar strategiile de de evitare li se transformă în dependențe.: Daca iau medicamente/droguri sau beau suficient alcool, senzația o să dispară.
Cu siguranţă, atunci când devenim părinţi ne gândim poate la o mulţime de lucruri pentru care trebuie să le facem pentru a le oferi copiilor o educaţie bună, echilibru, o copilărie fericită etc. De asemenea, dorim să-i învăţăm cum să se adapteze, cum să facă faţă, cum să fie oameni buni sau cum să fie oameni de succes... încercăm să le dăm lecţii de viaţă pentru a se putea descurca...
De unde ştie copilul meu ce e “bine” şi ce e “rău”? Cum îl pot învăţa să nu facă greşeli, pentru a nu suferi? Sunt întrebări care te fac să te gândeşti cum îţi poţi proteja copilul astfel încât să nu sufere, să nu se rănească, să nu ia decizii greşite etc.
”De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Se spune că undeva, într-o țară nu prea îndepărtată, un împărat și o împărăteasă aveau un fiu, un prinț, pe care îl iubeau nespus de mult. Atât de mult îl iubeau, încât au dat ordin să i se împlinească orice dorință. Au construit pentru el un întreg palat, în cel mai frumos parc, lângă un lac minunat. Prințul a fost foarte încântat să locuiască într-un loc așa de frumos. Mai ales îi plăcea că în fiecare cameră erau multe ferestre mari, de unde putea urmări norii, stelele, păsările, ploaia și apusul soarelui. Tot ce ținea de natură îl interesa și îi făcea o mare bucurie.
De foarte multe ori auzim în jurul nostru cum modificările care apar în perioada adolescenţei îi fac pe copii dificili, de necontrolat, rebeli, introvertiţi – într-un cuvânt “scăpaţi de sub control”. Şi desigur, nu de puţine ori, părinţii sunt sfătuiţi, cu cele mai bune intenţii, să aibă grijă de ei, pentru “a nu-i scăpa din mână” din cauza acestei vârste dificile.
Oamenii folosesc tot timpul expresia “a-și pune ceva în minte”, dar sper că acum începem s-o înțelegem altfel. Suntem capabili s-o înțelegem altfel. Suntem capabili să ne punem o altă minte în cap. 
Atunci când un cuplu vine în terapie, se întâmplă deseori ca iniţiativa să vină din partea unui singur membru al cuplului. Intenţia bună de a-şi rezolva problemele de cuplu se rezumă, în perspectiva celui care solicită ajutorul terapeutic, la a-l „repara” pe celălalt. („Dacă partenerul meu ar fi altfel, lucrurile sigur ar fi mai bune între noi.” )
Aceasta este o întrebare pe care, cu siguranţă, fiecare părinte şi-o pune pentru a-i putea asigura copilului tot ceea ce îşi doreşte, pentru a fi fericit. Adevărul este că privim totul doar prin prisma propriei noastre realităţi şi de multe ori judecăm cerinţele copiilor prin dorinţele noastre. 
Cum reușești să te faci auzit? 
Ce ne uimește atât de tare la creierul nostru și la lobul frontal este faptul că avem capacitatea să facem un gând anume să devină unica realitate. Datorită mărimii lobului frontal, omul are privilegiul de a face din gând cel mai important și mai real lucru dintre toate. Suntem cu toții, în mod natural echipați pentru așa ceva. Când ne transformăm gândurile în unica realitate și le tratăm ca și cum ar fi de-adevăratelea, atunci funcțiile primare ale lobulu frontal sunt reunite într-o forță la fel de mare ca orice altceva din univers.