Radio Theatre: Training international online "Radio Edition: from theatre to podcast"

promo_radio_theater_gamma_3.pngRadio Theatre: Training international "Radio edition: from theatre to podcast" 

Proiectul „Radio Theatre: Tales of the Quarantine" urmărește să ofere lucrătorilor de tineret și tuturor specialistilor care lucreaza cu tinerii, noi instrumente care să le permită să îmbunătățească abilitățile acestora în ceea ce privește creativitatea, vorbirea în public, munca în echipă, expresia corporală, expresia artistică, managementul timpului, autocunoaștere, tehnologii noi și resurse electronice. Aceste metode sunt menite să îmbunătățească competențele tinerilor prin promovarea abilităților și valorilor acestora, favorizând învățarea și competențele cheie prin utilizarea instrumentelor digitale, deosebit de importante în situația distanțării sociale cauzate de Covid-19. În cadrul acestui proiect, în vederea elaborării unui podcast cu povești ale tinerilor din perioada carantinei, se organizează 4 traininguri internaționale, in format online, astfel încât lucrătorii de tineret și alți specialiști în domeniul educației non-formale și a dezvoltării personale să îți dezvolte abilitățile de facilitare a activităților cu tinerii. 

Cel de-al patrulea training internațional pentru lucrătorii de tineret, va avea loc pe parcursul a 4 zile: luni (9.05.2022) - joi (12.05.2022), în intervalul 11,00 - 15,00, iar facilitarea acestui curs va fi realizată de către echipa organizației partenere Aspaym Castilla y Leon din Spania. Training-ul ”Radio Edition” are drept scop însușirea, de către cei care lucrează cu tinerii, a metodelor non-formale ce includ teatrul, poveștile terapeutice și tehnicile radiofonice, dar mai ales transformarea rezultatelor exercitiilor de dezvoltare personală în conținut pentru editarea unor episoade de podcast. 
Ce vei învăța în cadrul acestui training:

  • concepte de bază referitoare la editarea unui podcast
  • caracteristici tehnice si echipamente utilizate in elaborarea si editarea unui podcast
  • instrumente si metode de editare audio
  • dezvoltarea abilitatilor practice de editare a unui podcast (efecte sonore, construirea dialogului in cadrul unui podcast, volum, utilizarea muzicii etc)

Cei care participă la acest training se pot implica în următoarele activități ale proiectului, și anume workshop-urile de dezvoltare personală pentru tineri, prin care aceștia vor elabora episoadele podcasturilor ”Tales of the Quarantine”. 
Înscrierea la acest training se face prin trimiterea unui email la adresa contact@gammainstitute.ro, cu titlul ”Înscriere curs Radio Theater”, până pe data de 6 mai 2022

*Cursanții Școlii Sistemice de Formare, voluntarii și partenerii Gamma Institute au prioritate în procesul de selecție. Locuri disponibile: 3. 

Detalii despre proiect: 
Pagina de Facebook a proiectului

Tags

dezvoltare personala
Gamma Institute
erasmusplus
training international

Add new comment