Dansul si puterea lui de schimbare

beautiful-dance-wallpaper_04113322_95_0.jpgDansul și puterea lui de schimbare
by psih. Raluca Ferchiu

Încă de când suntem foarte mici, urmăm sunetul, muzica și ne mișcăm corpul în ritmul ei; în acest fel, traducem în corp emoția pe care muzica ne-o transmite și o eliberăm. Facem asta în mod intuitiv, până când părerea celor din jur despre ceea ce facem și modul în care ne mișcăm devine foarte importantă pentru noi. Astfel, ne limităm mișcarea la ceea ce credem că formează o imagine pozitivă în fața celorlalți; acesta este mecanismul prin care începem să ne cenzurăm, iar dansul devine o activitate accesibilă doar celor care ”se pricep” sau care ”au talent”.

Dar, în realitate, dansul este mult mai mult decât o simplă mișcare pe ritmul muzicii, poate deveni o terapie prin care nu doar să eliberezi emoțiile captive în corp, dar să îi lași acestuia libertatea de a se exprima diferit, printr-un limbaj universal, care poate fi înțeles dincolo de cuvinte. Astfel, prin dans-terapie ne putem câștiga și consolida încrederea în noi, ne putem detensiona și putem învăța să facem față situațiilor dificile cu care ne confruntăm pe parcursul vieții. Dansul înseamnă evoluția mișcării, iar acest lucru trezește și dorința de a evolua și de te descoperi tot mai mult, până când conștientizezi care este sensul vieții tale. Pentru că, în timpul dansului (la fel ca și în meditație sau alte stări modificate de conștiință), bariera pusă de gardianul minții tale (gardian care selectează doar gândurile congruente cu tiparul de pe care ți l-ai format în urma experiențelor tale), este ridicată și ai acces la resursele infinite ale Sinelui tău. Astfel, îți poți asculta vocea interioară și poți lua decizii privitoare la viitorul tău cu încrederea că absolut tot ceea ce îți dorești poate deveni realitatea pe care ți-o construiești singur.

Tu de când nu i-ai mai lăsat corpului tău libertatea de a se mișca în voie? De când nu i-ai mai permis să exprime emoții grele, de mult timp îngropate? Lasă-te cuprins de ritmul muzicii, eliberându-te de aceste emoții și de tiparul minții vechi care te limitează să urmezi doar drumul construit până acum. Fii doar curios de ceea ce vei descoperi despre tine!
Pentru asta, îți recomand să-ți lași corpul să se elibereze de emoții, pe următoarea melodie: https://www.youtube.com/watch?v=bvfL6Xsf1OY

Cu drag,
Psihoterapeut Raluca Ferchiu
Gamma Clinic Psychology by Gamma Institute
https://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

Tags

dans
terapie
arta
creatie
sine
constiinta cuantica
vis
plan de viata
descoperire
autocunoastere
dezvoltare personala
Gamma Institute
gamma clinic psychology
psiholog bun in iasi
psihoterapeut de familie si cuplu
psihoterapie sistemica

Add new comment