Furnica plutasa

ant2.pngToată lumea știe ce este o plută de lemn cu care se navighează pe râu. Numai Furnica nu știa. Dar odată a aflat și ea. Iată cum s-a întâmplat.
La apusul soarelui, după o zi întreagă de muncă, pe când păsărelele cântau înainte de culcare, Furnica s-a așezat pe un lemn la malul apei și a început să se gândească visând la viața ei. ”Oooof! Muncesc așa de mult...Vreau să-mi iasă foarte bine orice fac. Toată ziua sap galerii. Car în spate greutăți mari. Mă opintesc cu ele în spate și mă străduiesc să trec de orice obstacol. La nevoie sar în ajutorul colegelor. Nu refuz pe nimeni dacă trebuie să ridicăm o povară. Sunt așa de cumpătată. Nu las să se risipească nimic. Adun firmituri de mâncare, ca să le dau la copiii mei. Strâng provizii toată vara. Sunt gata de luptă atunci când un hoț se strecoară în mușuroi. Nici nu mai știu de câte ori  mi-am pus viața în pericol”...

Pe măsură ce cugeta așa, Furnica își amintea de toată truda ei, de toată silința ei să facă totul perfect. Se simțea stoarsă de puteri și nefericită din cale-afară. Era din ce în ce mai descurajată, mai cuprinsă de tristețe și mai dărâmată. ”Nu mai pooot, nu maaaai poooot! Nu maaaai poot”, își zise ea tremurând toată, chircindu-se și gata să moară.

S-ar mai fi văicărit ea multă vreme, stând așa pe lemn, dar tocmai când era pe culmea disperării, a simțit brusc o zgâlțâitură atât de puternică, încât era gata-gata să cadă în apă. Noroc cu crampoanele de pe picioare, care o împiedicau să alunece ca niște cârlige.

- Au! Ce se întâmplă? Ce-i asta? Ce-i asta? apucă Furnica să mai țipe speriată din cauza șocului.

Pe neașteptate, pârâiașul desprinsese de la mal bucata de lemn pe care se așezase Furnica, o învârti un pic pe loc și apoi o lăsă în voia curentului să alunece la vale. Lemnul prinse viteză și sălta tot mai repede, legănându-se tare de tot. Pe Furnică o cuprinse amețeala. Ea, care își calcula atât de bine tot ce făcea, nu mai avusese niciodată parte de o asemenea călătorie neplanificată. Stomacul îi venea în gâtși ar fi dat tot afară, așa de tare se clătina. La un moment dat, bucata de lemn se împiedică de o piatră mai mare. Se înclină periculos și Furnica era cât pe-aci să se înece.

Numai că, după ce se sperie zdravăn, văzu că lemnul plutește mai departe. ”Asta-i prea de tot”, își zise ea și se dezmetici brusc. Strânse din fălci, își încruntă sprâncenele, își înțepeni bine lăbuțele și călări mai departe cu curaj pe bucata de lemn. Apoi îi veni chiar ideea să-și facă o cârmă mică, dintr-o frunză, astfel încât pluta ei să fie mai sigură și să nu se mai răstoarne.  Apa curgea mai potolit și Furnica se relaxă.

Nu știm cât timp a mai călătorit pe plută. Aproape sigur până când lemnul a ajuns la mal și a rămas agățat între pietre. Furnica a coborât și, fără să mai cugete la lucruri care trebuie făcute perfect, s-a grăbit la mușuroiul unde era atâta nevoie de ea.

Oricum, noul ei gând după această pățanie ciudată, a fost că realitate te obligă la acțiuni perfectibile, nu la visarea perfecțiunii.

Sempronia Filipoi - Basme terapeutice pentru copii,adolescenți și părinți 

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iași

 

 

Tags

psihoterapeut Diana Ciubotaru
straduinta
ajutor
povara
galerii
disperare
copii
pericol
perfect
realitate
actiune

Add new comment