Categorii

Tu ce ştii despre moştenirea ta?
by  Mihaela Cojan psihoterapeut în supervizare

În procesul autentic al autocunoaşterii, dincolo de identificarea punctelor forte şi mai puţin forte ale tale, a credinţelor despre viaţă şi lume mai mult sau mai puţin limitative pentru tine, un aspect esenţial ţine de a-ţi cunoaşte trecutul,”moştenirea”.
Când încă eşti singur (necăsătorit), este important să conştientizezi ce modele ai preluat din familia de origine. Ce valori şi credinţe ţi-au insuflat ai tăi, ce feluri de a iubi ai văzut, ai experimentat, ce moduri de a comunica şi de a exprima emoţii au existat, ce recompense şi pedepse s-au aplicat, ce reguli scrise şi nescrise ai preluat şi duci cu tine mai departe. Căci toate acestea vor avea efecte asupra felului în care îţi vei construi viaţa, sau a felului în care viaţa te va construi pe tine.

Sunt pur şi simplu special(-ă)!
by  psihoterapeut în supervizare Mihaela Cojan

După ce ieşi cu bine sau mai puţin bine din ceea ce ar trebui să fie pentru noi toţi perioada cea mai frumoasă a vieţii - copilăria, te îndrepţi cu paşi hotărâţi şi grăbiţi spre mirajul adolescenţei. Vârsta magică a primelor revendicări, a primelor cuceriri şi a primei eliberări. Dincolo de rebeliunea resimţită de părinţi  cu mai multă sau mai puţină forţă în funcţie de câtă încredere şi independenţă au ştiut sau au vrut să ne dea, adolescenţa presupune şi o primă criză puternică de identitate. Acum apare obsesiv întrebarea „Cine sunt eu?”  la care se adaugă şi „Prin ce sunt eu special?”.  Există în noi toţi o dorinţă puternică de a ne simţi speciali. Problema e că, prin permanenta comparaţie cu ceilalţi, de foarte multe ori ajungem să ne simţim exact invers. Şi astfel această criză de definire a propriei identităţi, care se vrea super şi în mod pozitiv deosebită de ceilalţi se prelungeşte dincolo de 18 ani. 

Cât de independent ești ? Episodul 2 – Insightul
by psihoterapeut Livia Băeţica

Independența și libertatea sunt pentru unii dintre noi valori personale, conform cărora ne conducem viața. Chiar și societatea contemporană promovează individualismul, realizarea personală, să fii open-minded, mai mult decât apartenența la o comunitate și supunerea față de normele impuse de aceasta.

Toate bune și frumoase până acum, însă când cauți mai profund în interiorul tău, când devii conștient de felul în care reacționezi zi de zi, s-ar putea să descoperi că nu ești atât de liber cum credeai. Nu ești liber față de propria personalitate și față de propriul fel de a fi. Sunt atât de multe lucruri pe care le facem în mod automat. Te poți surprinde cum faci fix ce nu ți-ai dori, cum reacționezi ca părinții tăi, sau altcineva din familie, așa cum am explicat în articolul anterior. Poate îți pierzi firea și îți critici copiii sau partenerul, exact așa cum fac părinții tăi, deși tu ti-ai zis că nu vei fi niciodată ca ei. Cum să nu te înfurii când vezi cum devii fix ce nu îți doreai să fii?

Seria de workshop-uri FREE WOMAN se adresează tuturor femeilor care își doresc să se simtă bine în propria piele, care vor să învețe să-și găsească echilibrul în multitudinea de roluri pe care le joacă zi de zi și care vor să descopere metode de relaxare pentru a se elibera de stresul cotidian. FREE WOMAN a pornit de la nevoile femeilor de a se simți împlinite și de a putea face față presiunilor zilnice. De multe ori, cei din jur vin cu cerințe pe care femeile, din dorința de a menține un echilibru în relațiile lor, încearcă să le satisfacă, chiar dacă uneori devine împovărător sau nu le mai rămâne timp pentru a se îngriji și de propria persoană.

Reţeta fericirii!
by  psihoterapeut în supervizare Mihaela Cojan

O, da! Încă un articol despre fericire! Dar chiar credeaţi că voi scrie o reţetă? Sunt convinsă că nu. Aţi fost doar curioase sau curioşi, ca orice om, de altfel, atunci când vine vorba de fericire. Oricum o “luăm”, o întoarcem, o analizăm tot acolo ajungem.  În fiecare zi, prin fiecare acţiune pe care o facem şi în fiecare persoană pe care o întâlnim nu căutăm decât asta: să fim fericiţi. Doar că nu conştientizăm acest lucru în fiecare secundă.

Da, s-au scris şi se vor mai scrie sute, mii şi milioane de articole pe acest subiect, pe cât de fascinant şi de dorit, pe atât de greu de definit şi de stăpânit. De atatea mii şi mii de ani ne aflăm în căutarea fericirii... Oare când o vom găsi cu adevărat? Cu totii am avut, avem şi vom avea scurte momente de fericire dar când vom găsi “adevarata” fericire?

Cât de independent ești? - Episodul 1 – Conștientizarea
by Psihoterapeut Livia Băețica

Unii în adolescență, alții poate mai târziu, am început să ne dorim să ne căștigăm independența față de familie și am început să luptăm pentru ea, fiecare în felul lui. Fie ne-am revoltat când ni se cerea să fim la o anumită oră în casă, fie am luptat pentru dreptul de a merge la discotecă, fie orice ar fi zis părinții aveam altă părere și țineam cu tot dinadinsul să ne-o exprimăm.

La un moment dat am plecat din cuibul părintesc, hotărâți să ne croim propriul drum în viață, diferit de cel al părinților, căci, nu-i așa, noi știm ce este mai bine pentru noi. Poate părinții doreau să ne facem medic sau preot, meserii bine plătite și cu statut social, iar noi am ales cu totul altceva. Poate doreau să stăm cât mai aproape de ei, în același oraș, să vină mama cu oala cu sarmale la noi și să ne calce rufele, iar noi am ales să stăm cu chirie, în alt colț al țării.

„Râzi ca prostul”– scurt articol despre validare
by Psihoterapeut în supervizare Mădălina Belcescu

Fie că ne place sau nu, că suntem conștienți sau nu, că ne-am gândit la acest lucru sau nu, cu toții avem momente când ne simțim vulnerabili. Vulnerabilitatea poate veni din surse diverse – ne poate fi frică, ne poate fi rușine, ne putem simți vinovați. Oricare ar fi sentimentul care ne tulbură în acele momente, dacă el este unul din cele enumerate mai sus – există multe șanse să îmi perturbe dinamica socială în care eu mă situez.

De ce este aceasta o problemă? Pentru că dacă mă simt vulnerabil în anumite contexte, e pentru că ceilalți au scos lucrul acesta la suprafață de undeva din trecutul meu, din inconștientul meu, dintr-un moment din copilăria mea când un adult (la fel de neștiutor ca și cel care mă face acum să mă simt vulnerabil) nu a știut să mă valideze pe mine sau pe emoția mea, indiferent dacă aceasta era pozitivă sau negativă. (De câte ori ați auzit expresia „Râzi ca prostul.” – aceasta este o invalidare a unui sentiment pozitiv pe care eu îl trăiesc și care e perfect normal ca și celelalte, dar care e invalidat de către cel de lângă mine.)