Categorii

Workshop-urile ”Intimitatea în cuplu: bărbatul sincer și femeia liberă” s-au născut din nevoia unui limbaj comun în abordarea relației de cuplu. Dacă workshop-urile anterioare, ”Free Woman” și ”Perspectiva bărbatului sincer” au apărut ca un monolog al femeilor și al bărbaților, vă propunem un demers incitant și curajos de a pune la comun dorințe, perspective și implicare, pentru aducerea relației de cuplu la nivelul profund de exprimare a iubirii (iubirea necondiționată). Astfel, workshop-urile ”Intimitatea în cuplu: bărbatul sincer și femeia liberă” sunt o invitație la un exercițiu de exprimare liberă și sinceră a năzuințelor poate prea adânc îngropate.

La mulți ani COPII!

Copiii din afara noastră și copiii din interiorul nostru. Copiii fericiți și cei triști sau speriați, vechi sau vulnerabili, răzvrătiți sau inocenți sunt cu toții celebrați astăzi.

Și vă dau un exercițiu: începeți astăzi și vă faceți un moft, îndepliniți-vă o dorință veche, râdeți din inimă, mâncați înghețată și vă mâzgăliți până la urechi, jucați un joc de demult, sau ascultați o poveste. Cântă un cântecel sau joacă șotron cu copiii tăi.

Dacă nu ai, fii tu pentru copilul tău, astăzi, un părinte cald, curajos, blând, suportiv necondiționat și oferă-ți ceva.

Aștept să-mi spui cum a fost!

Te îmbrățișez copil drag!

Diana

Relațiile de familie ca drum spiritual
by psihoterapeut sub supervizare Adrian Stogrea

Nevoia de conectare emoțională și de a ne împărtăși trăirile profunde cu alte ființe rămâne dezideratul suprem după care tânjim cu toții. Are la bază nevoia de a fi acceptați, iubiți, validați, care, când nu este împlinită, generează acea stare de gol profund pe care o simte majoritatea.

Rolurile sociale răspund tot mai puțin acestei nevoi fundamentale, valorile personale și colective trec printr-un proces de disoluție, iar existența cotidiană a devenit o competiție a supraviețuirii și a experimentării de false soluții  pentru umplerea acelui gol. În trecut, traiul într-o comunitate care își susținea membrii și reperele religioase erau mijloacele prin care oamenii își împlineau (macar parțial) nevoia de conectare. 

Copiii noştri - oglinda noastră 
by psihoterapeut în supervizareMihaela Cojan

Nici un curs de dezvoltare personală nu poate fi atât de relevant şi de edificator ca o zi de observare a propriului tău copil pentru a te cunoaşte cu adevărat şi a înţelege cum eşti, ce faci şi ce obţii în urma acţiunilor tale.

Din păcate însă obişnuim să ne tratăm copiii ca pe nişte fiinţe mici, neajutorate, a nimic-ştiutoare şi a nimic-înţelegătoare. Suntem atenţi să nu cumva să greşească, să nu se lovească, să nu strice lucruri. Ne străduim cât putem să le impunem nişte reguli, să le îngrădim atent dorinţele, să le controlăm fiecare mişcare iar toate astea, desigur pentru siguranţa lor. Vrem să fie liniştiţi, politicoşi, să fie primii în clasă, şi eventual şi campioni la ceva... Din toată inima le dorim doar binele şi suntem convinşi că asta se poate dacă evităm răul. Dacă mereu avem grijă să nu... Asta când avem timp să ne ocupăm de ei. Există însă destui părinţi care nici pentru asta nu mai au timp, iar lucrurile ajung destul de repede să scape de sub control din păcate.

Copiii din ziua de azi... şi de ieri
by psihoterapeut în supervizare Mihaela Cojan  

Se vorbeşte foarte mult despre efectele nocive ale tehnologiei şi informaţiilor de tot felul asupra copiilor noştri, despre modul negativ în care toate astea îi influenţează. De acord, există şi părţi nu tocmai bune. Însă ce nu prea am găsit scris este despre cum îi ajută pe copii aceasta avalanşă de informaţii şi tehnologie. Efectele asupra dezvoltarii lor sunt incredibile. Şi vedem asta cu toţii, uitându-ne la ei în comparaţie cu felul în care eram noi la vârsta lor.

Recent am avut ocazia să stau şi să privesc un grup de copii de 4-5 ani în interacţiune. A fost fascinant să-i văd cât de repede înţeleg întrebările care le-au fost puse, dar mai ales cât de mulţi ştiau să răspundă, aproape ca nişte oameni mari. 

Ce legătură are postura fizică cu psihologia?
by psihoterapeut Livia Băețica

Vorbeam în articolul precedent despre înstrăinarea de corp, despre separarea corpului de sine. Persoana este toate părțile sale și niciuna dintre ele luată separat: corp, minte, emoții, imaginație, etc. Întregul este mai mult decât suma părților. Iar atunci când scoatem înafara conștiinței una dintre aceste părți, de exemplu blocându-ne contactul cu emoțiile sau cu corpul, apar dezechilibre și chiar boli.

Procesele psihice contribuie la formarea tensiunii musculare și a dezechilibrelor posturale. Un conflict intern are o expresie fizică: un anumit tipar de tensiune, o anumită poziție a corpului, reținerea respirației. Procesele fizice (postura, forța musculară, simptomele fizice) sunt expresii pline de sens și semnificație ale persoanei. De exemplu, tensiunile de la nivelul umerilor ne pot da informații despre greutățile pe care le cărăm.  Atitudinea de broască țestoasă care nu iese din carapace ne poate da informații despre temerile pe care le avem și atitudinea de evitare. Adesea nu observăm posturile nenaturale pe care le adoptăm și tensiunile, deși simțim durerea și disconfortul care rezultă.  

Când viaţa îţi dă lămâi, fă-ţi o limonadă! Şi neapărat ia-ţi şi-un şezlong!
by  psihoterapeut în supervizare Mihaela Cojan

Sunt perioade în care viaţa parcă merge pe dos. Parcă nimic nu-ţi iese şi parcă totul e împotriva ta. Încerci şi încerci diverse lucruri pentru a depăşi cât mai repede şi bine greutăţile dar uneori ele se încăpătânează să persiste, să se prelungească şi să se tranforme în zile lungi de lupte, obstacole şi frustrări. Până şi cel mai pozitiv şi puternic om poate ajunge să fie apăsat de aceasta prelungire a neputinţei personale de a schimba lucrurile aşa cum îşi doreşte.

Atunci când viaţa ne oferă lămâi avem întotdeauna de ales. Prima reacţie a celor mai mulţi dintre noi este desigur să ne strâmbăm şi să gustăm acreala. Stomacul ni se strânge, gura se face “pungă” şi simţim dezgust, amăreala, dezamăgire şi tristeţe. Nimeni nu-şi doreşte o viaţă amară sau acră. Urmatorul pas este să te înfurii, să cauţi vinovaţii şi să te plângi. În funcţie de antrenamentul şi rezistenţa psihică a fiecăruia, aceasta etapă este mai scurtă sau mai lungă, cert este ca ea trece şi ne apucăm să ne facem un plan de bătaie. Ce putem face pentru a schimba lucrurile? Pentru a rezolva problema şi a depăşi situaţia dificilă? Şi de cele mai multe ori reuşim să o rezolvăm cu brio.