Ce stim despre vederea la distanta?
[[{"type":"media", "view_mode":"media_large", "fid":"303", "attributes":{"class":"media-image size-medium wp-image-880 aligncenter", "typeof":"foaf:Image", "style":"float: left; margin-right: 10px;", "width":"300", "height":"160", "alt":"rv2-437x234"}}]]
Cu siguranta stim multe despre vederea la distanta, un domeniu considerat de multi ca si inexistent, inclusiv cum sa-i marim sau sa-i micsoram precizia si corectitudinea.
Localizarea unui obiect aflat la distanta
Cei care au capacitatea de a vedea la distanta pot sa intre in contact, sa simta si sa descrie ceea ce noi numim “o tinta” – un obiect ascuns, un loc indepartat din natura sau un sit arheologic- pe baza fie a unor coordonate geografice, a prezentei la locul respectiv a unei persoane, cooperante, fie a unei descrieri oarecare a tintei, numita de noi “adresa”. Am aratat ca nu e nevoie ca o persoana dintre cele prezentate la experiment sa stie adresa corecta, este suficient sa ii se spuna subiectului ca “avem o tinta care trebuie descrisa”.
Tintele se simt
Subiectii neexperimentati descriu mult mai corect volumul, forma, si culoarea tintei decat functionarea ei sau alte aspecte analitice. Pe langa imagini, subiectii relateaza, uneori sentimente, sunete, mirosuri sau chiar campuri electrice ori electromagnetice pe care le emana tinta. Ca unul inzestrat cu aceasta capacitate, pot spune ca, daca vad o culoare clara si stralucitoare ori ceva argintiu si sclipitor, acel aspect legat de tinta va fi, cu siguranta, corect. Unii subiecti pot sesiza aspecte care nici nu sunt evidente, cum ar fi culoarea unui obiect aflat intr-o cutie opaca dintr-o camera fara lumina.
A privi in viitor
Subiectii pot sesiza activitati prezente, trecute sau viitoare de la locul tintei. Nu exista niciun fel de dovada ca ar fi mai greu sa vezi in viitor decat sa vezi obiectul dintr-o cutie aflata in fata ta. De fapt, la Standard Research Institute am avut impresia ca rezultatele experimentelor precognitive erau mai corecte decat cele in timp real.
Precizie si nivel de corectitudine
Intr-o serie de experimente, subiectii pot atinge, uneori o precizie fotografica si un nivel de corectitudine care merge pana la 80%. Spre deosebire de ghicirea cartii sau alte experimente ce implica o alegere fortata, cele peste doua decenii de cercetare in domeniul vederii la distanta au aratat ca aceasta capacitate nu scade cu timpul. Este acea sursa psi de incredere- un fel de baterie mediumnica – pe care cercetatorii au cautat-o decenii la rand. Exersand, oamenii pot deveni tot mai priceputi in decelarea semnalului paranormal de zgomotul de fond mental produs de amintiri si imaginatie.
Cat de mic inseamna mic?
Subiectii au putut sesiza tinte si elemente de detaliu de pana la un milimetru. Hella Hammid, unul dintre subiectii nostri des folositi in experimente, a descris cu succes tinte constand in fotografii de pana la 1 mm in cadrul unei serii de experimente efectuate la Standard Research Institute in 1979. De asemenea, a identificat corect un ac de argint dintr-o cutie de aluminiu.
In anii 1890, Annie Besant a lucrat cu mediumul C.W. Leadbeater la un studiu imaginativ de descriere a structurii atomului. Prin acest studiu timpuriu realizat la Societatea Teosofica Engleza, Leadbeater a devenit primul om care a descris structurile nucleare distincte ale celor trei izotopi ai hidrogenului. In cartea lui Occult Chemistry (Chimica oculta), publicata in 1898, el spunea ce a constatat prin clarviziune, si anume ca, in parafina, nucleul unui atom de hidrogen dat poate contine una, doua, trei particule si sa ramana totusi hidrogen. Chimistii inca nu descoperisera notiunea de izotop, asa incat cred ca Leadbeater a fost primul care a sustinut ca atomi cu greutati atomice diferite isi pot pastra identitatea chimica.
Puterea fara limite a mintii – Russell Targ
De la Diana Ciubotaru, psihologul din Iasi
