Adaugă comentariu nou

Cutia de rezonanta - Poveste pentru copii si parinti

lillifee_1.jpgCutia de rezonanță
Într-un loc departe de aici, trăiau niște părinți care creșteau în casa lor o fetiță minunată, pe care o iubeau nespus de mult și de care erau foarte mândri. Fetița era isteață, veselă, se descurca bine la școală, avea prietene și prieteni mulți. Dar mai ales avea un talent cu totul deosebit. Era destul ca fetița să privească spre ceva frumos, că se și apuca imediat de cântat un cântecel inventat de ea despre acel lucru, uimindu-i mai ales pe părinții ei. Cântecele erau foarte delicate și sincere, sensibile, cum era și ea. Fetița credea că dacă ea e fericită, toți sunt fericiți.

Uneori se întâmpla totuși un lucru cam ciudat. Când fetiței nu-i plăcea ceva, când era ceva care o supăra sau o nemulțumea, când se mânia sau îi era frică, pur și simplu nu mai avea puterea să cânte. La fel se întâmpla când se strica vremea. Părinții ei se întristau și se necăjeau atunci foarte tare. Ar fi făcut ca soarele să fie permanent pe cer pentru ea. Îi cumpărau orice jucărie și-ar fi dorit. Se preocupau să nu aibă necazuri deloc, să-i reușească tot ce face. Să aibă numai surprize plăcute.

Au trecut anii și fetița a învățat să cânte din ce în ce mai bine. Familia ei putea să înțeleagă dacă fetița era mulțumită sau, dimpotrivă, dacă o nemulțumește ceva, după felul cântecelor pe care le cânta. Părinții ei o ascultau și se străduiau mult, zi de zi ca viața ei să fie senină și fericită. Fetița era optimistă, pentru că nu-i lipsea nimic și  i se întâmplau mereu numai lucruri minunate.

Într-o zi, când a mai crescut, a sosit vremea să se prezinte la un concert. Fetița ieși pe scenă cu gândul să arate tot ce știa ea mai bine, cele mai frumoase cântece despre bucurie și fericire. Reflectoarele srăluceau. Sala s-a umplut cu oameni obișnuiți, veniți să o asculte.

Pentru prima oară în viață, fetița era atentă mai mult la fețele lor decât la sufletul ei. Nu păreau toți fericiți. Fețele lor o încurcau. Fetița se îngrijoră. Îi pieri dintr-o dată bucuria să se apuce de cântat. Nu știa cum să le cânte ca să fie mulțumiți. Unii erau binevoitori, îi zâmbeau, dar alții, din contră, păreau să o judece, severi și încruntați. Pe de o parte, cei care zâmbeau îi dădeau curaj, dar când îi vedea pe cei severi se simțea descurajată și bună de nimic. Toți o priveau țintă și așteptau să le cânte perfect. Un gând dureros îi apăru în minte și o greutate de nedescris începu să o apese. Fetița nu mai privi în propriul suflet, așa cum făcea de obicei când era relaxată. Puterile o lăsară și se pierdu cu totul.

Nu știu cânta pe placul fiecăruia. Nu o să reușesc. Nu sunt perfectă. Nu-s bună de nimic. Sunt o catastrofă.

Simți că nu mai putea scoate un sunet, nu se mai putea mișca, nici respira. Parcă s-ar fi rupt ceva înăuntrul ei și prin acea ruptură i se golea tot sufletul. Pe măsură ce încerca să cânte, mintea și sufletul i se împietreau tot mai mult. Cântecul ei era din ce în ce mai sec. La sfârșitul concertului, vocea fetiței deveni spartă. Nimeni nu o mai aplaudă. Toată lumea plecă de la concert întristată și dezamăgită.

În zilele ce au urmat, fetița nu mai era ca înainte. Parcă nu-i mai păsa de nimic. Dormea toată ziua, nu mai voia să meargă la școală, nu-și mai schimba hainele, nu se mai spăla și umbla bezmetică de colo-colo. Era de nerecunoscut.

Cu toate acestea, înăuntrul ei, inima și mintea erau complet amorțite. Se pare că în acea vreme, Zâna Zânelor a a auzit de necazul fetiței, așa că într-o noapte îi apăru în vis.

Crezi că te pot ajuta? o întrebă ea pe fetiță.
Da, măcar spune-mi de ce mi s-a întâmplat tocmai mie un lucru așa de rău?
Pentru că tu ai crescut, însă cutia de rezonanță din sufletul tău a rămas de copil mic. Nu mai încap în ea gânduri și speranțe noi, răspunse liniștită Zâna Zânelor.
O cutie de rezonanță? Dar eu nu știam că am așa ceva în suflet...
O asemenea cutie de rezonanță există în orice suflet. Ea modelează toate reacțiile, gesturile, ceea ce simți sau vrei să faci. Amplifică gândurile pozitive și micșorează fricile, gândurile negative. Te ajută să înveți din propria ta experiență.

Zicând aceste cuvinte, Zâna Zânelor îi dărui fetiței o cutie de rezonanță nouă, mult mai flexibilă.

Din acel moment, fetița începu să se gândească din nou la sufletul său și la vorbele Zânei. Își dădu seama că din orice greșeală se poate învăța. Păstra mereu în inimă o legătură clară cu ceea ce simt sau fac cei din jur, fără teamă, fără jenă, fără să se încordeze. Simțea armonia. Putea accepta emoțiile sau lacrimile fără să se lase copleșită, era mult mai înțelegătoare, avea răbdare și știa că după fiecare furtună cerul devine din nou senin. După ce a înțeles aceste lucruri despre ea însăși, a început să cânte mult mai frumos, cântece născocite de ea sau de alții. Toți o admirau și simțeau că fetița poate dărui fiecăruia ceva, pentru că avea în suflet o cutie de rezonanță foarte potrivită cu firea ei.  

Sempronia Filipoi - Basme terapeutice pentru copii, adolescenți și părinți

De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iași

 

Tags

psihoterapeut Diana Ciubotaru
Gamma Institute
suflet
vorbe
istet
vesel
prieten
bucurie
optimism