Adaugă comentariu nou

TU ce iei cu tine cand te lansezi in viata?

bagaj.jpgModul în care ne lansăm în viață ne va rămâne întotdeauna întipărit în minte – de la prima chirie, prima mâncare arsă, prima curățenie generală fără de care nu se mai putea trăi, până la sentimentul interior de libertate combinat cu teama de a nu greși în alegerile pe care le facem.
Atunci când pleci de acasă și îți construiești propriul drum, nu pleci fără a te pregăti înainte, fără a-ți face bagajul. 

Doar că, de cele mai multe ori, ”bagajul” te așteaptă deja la ușă, e pregătit de mult – ai acolo tot ceea ce ai nevoie: resursele pe care tu le percepi, resursele și credințele părinților, bunicilor și a întregului tău neam, mai ai și rămășițe ale bagajelor părinților de când au făcut ei acest pas, ai valorile pe care alții ți le-au insuflat sau pe care, cu mult curaj, ți le-ai procurat singur, ai imaginea ta despre tine, ai prietenii de care te-ai înconjurat – cu alte cuvinte, funcționezi deja ca un întreg sistem cu tot ce-ți trebuie. Deci, având în vedere că de-abia aștepți să pleci și să fii independent, să scapi de toate regulile pe care nu mai vrei să le urmezi, îți pui în spate tot ”bagajul” care te aștepta cumințel la ieșire și pleci pe ușă. Te gândești doar ”Bine că nu am mai pierdut timpul să-mi fac bagajul”.

Însă, în momentul în care vrei să te instalezi comod în noua ta viață, aceea independentă pe care o așteptai de mult timp, începi să despachetezi și te trezești decorându-ți noul spațiu cu tot felul de lucruri care nu te mai reprezintă, pentru că TU AI EVOLUAT. Nu-ți plac toate, dar, bineînțeles, nu ar fi păcat să le arunci, dacă tot le-ai avut pregătite de-a gata cu mare grijă de toți cei care îți vor binele?

Ba da, ar fi păcat, dar viața ta îți aparține, așa că te invit să fii prezent în ea. Să te cunoști, să înveți să te autoevaluezi în funcție de scopurile pe care ți le propui și să începi, încet încet, să-ți faci singur bagajul de plecare de acasă, în care să pui toate lucrurile pe care le-ai descoperit intrând în mintea și în sufletul tău, pentru a-ți decora viața după cum vrei să trăiești. Te aștept cu drag, oricând, să ne facem bagajele împreună pentru a ne crea viața pe care ne-o dorim și care ni se potrivește.

De la psihoterapeut sub supervizare Raluca Ferchiu

Gamma Clinic by Gamma Institute     

http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

 

 

Tags

psiholog
Gamma Institute
lansare
drum
bagaj
resurse
valori
viata
timp
evaluare
independenta
prezenta