Adaugă comentariu nou

Vrei cu adevarat sa te vindeci?

poza_livia.jpgProbabil cunoașteți persoane care merg la tot felul de terapeuți, încearcă tot felul de medicamente sau remedii naturiste și totuși nu se vindecă. Își duc mai departe boala și se plâng față de oricine de neputința și suferința pe care o îndură. De multe ori nici nu urmează sfaturile medicului. Se duc la medic numai pentru a scăpa de simptomele cele mai acute ale bolii de care suferă, astfel încât să o poată tolera mai ușor.

Și atunci te întrebi: „Oare nu există leac pentru suferința lor sau, de fapt, nu vor să se vindece?”

Cu siguranță nimeni nu vrea, la nivel conștient, să fie bolnav, să sufere. Însă unii oameni parcă își doresc să fie bolnavi. În societatea în care trăim boala a devenit o modalitate legitimă de a evita responsabilitatea sau situațiile neplăcute, sau de satisfacere a unor nevoi firești, dar pe care persoana nu a reușit să le satisfacă într-un alt mod. Când oamenii sunt bolnavi capătă: mai multă dragoste și atenție, ocrotire, sprijin emoțional, liber de la serviciu, mai puține responsabilități, mai puține solicitări, etc. Boala devine o formă dezadaptativă de îndeplinire a acestor nevoi legitime.

Atunci când nu pot spune “Nu”  într-o situație, unii oameni creează o boală pentru a spune “Nu”  în locul lor. Și astfel, obțin mai mult ajutor în treburile casnice din partea partenerului de cuplu, la locul de muncă sunt protejați și scapă de anumite sarcini care nu le plac.

Astfel de beneficiile întrețin boala. Dar există un preț prea mare, Poziția de Victimă și neputință creează nefericire și suferință.

Nu ar fi mai simplu să caute alte modalități de a-și îndeplini aceste nevoi? Cu sprijin profesionist, oricine poate să  își redobândească puterea personală, să își dezvolte abilitatea de a spune “Nu”, de a cere și oferi afecțune și sprijin, de a-și negocia responsabilitățile.

Livia Băeţică

Psihoterapeut de familie şi cuplu autonom

Gamma Clinic by Gamma Institute     

http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

Tags

psiholog bun
terapeut
medicament
remediu
naturist
boala
suferinta
responsabilitate
nevoie
ocrotire
dragoste
sfaturi