Adaugă comentariu nou

Tu ce stii despre mostenirea ta?

cojan_mihaela_3.jpgTu ce ştii despre moştenirea ta?
by  Mihaela Cojan psihoterapeut în supervizare

În procesul autentic al autocunoaşterii, dincolo de identificarea punctelor forte şi mai puţin forte ale tale, a credinţelor despre viaţă şi lume mai mult sau mai puţin limitative pentru tine, un aspect esenţial ţine de a-ţi cunoaşte trecutul,”moştenirea”.
Când încă eşti singur (necăsătorit), este important să conştientizezi ce modele ai preluat din familia de origine. Ce valori şi credinţe ţi-au insuflat ai tăi, ce feluri de a iubi ai văzut, ai experimentat, ce moduri de a comunica şi de a exprima emoţii au existat, ce recompense şi pedepse s-au aplicat, ce reguli scrise şi nescrise ai preluat şi duci cu tine mai departe. Căci toate acestea vor avea efecte asupra felului în care îţi vei construi viaţa, sau a felului în care viaţa te va construi pe tine.

Când eşti căsătorit, lucrurile se complică şi mai mult deoarece la moştenirea ta se adaugă moştenirea partenerului care intră în relaţie cu un „bagaj” cel puţin la fel de plin ca şi al tău. Acesta este unul din apectele ce poate genera multe frustrări şi neînţelegeri pe termen lung dacă lucurile nu sunt lămurite din timp.

O modalitate foarte expresivă şi eficientă de vizualizare şi conştientizare a moştenirii pe care  am primit-o este genograma. Acest instrument, oarecum asemănator unui arbore genealogic al familiei dar mult mai complex şi detaliat este de un real folos pentru orice persoană sau cuplu care doreşte să înţeleagă mai bine mecanismele din spatele alegerilor sale.

Într-un limbaj profesional, genograma este o  reprezentare grafică a familiei ce asigură, prin vizualizare, o clarificare a proceselor emoţionale ale familiei şi serveşte la identificarea rapidă şi eficientă a pattern-urilor comportamentale care se transmit din generaţie în generaţie. Ea cuprinde informaţii detaliate despre membrii unei familii şi relaţiile dintre ei pe cel puţin trei generaţii,  oferind astfel o imagine de ansamblu a modelelor de interacţiune familială complexe, şi nu numai.

Efectuată de către un psihoterapeut sistemic aceasta incursiune detaliată în istoria familială are efecte incredibile atât în plan strict personal, prin conştientizarea legăturilor cu trecutul precum şi a puterii pe care o avem fiecare de a ne dezlega, de a ierta şi a ne elibera, dar şi în plan relaţional asigurând o bază de înţelegere mult mai profundă pentru toate relaţiile noastre prezente şi viitoare.

Personal privesc genograma ca pe o călătorie iniţiatică în propriul tău trecut, în timpul căreia ţi se dezvăluie aspecte necunoscute şi uneori nebănuite dar şi aspecte cunoscute care deodată capătă o altă culoare şi semnificaţie, atunci când sunt vizualizate în acest context mult mai amplu şi strict personal. Este un instrument de evaluare, intervenţie dar mai ales de vindecare profundă si durabilă, ce îţi dă sanşa unui veritabil nou început şi din aceste motive îl recomand oricui doreşte să se înţeleagă mai bine pe sine şi în acelaşi timp să-şi construiască viaţa pe care şi-o doreşte cu adevărat. Acest demers se poate realiza prin câteva sesiuni de dezvoltare personală ghidate de un psihoterapeut sistemic, mai ales în cadrul Institutului Gamma!

Cu cele mai bune gânduri,

Mihaela Cojan psihoterapeut în supervizare

http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

Tags

psiholog
GAMMA
familie
casatorie
viata
valori
emotii
recompense
reguli
calatorie
inceput
semnificatie
sine