Martie 2016

Tanar si ne...vinovat 4

ady_senin.jpgTânar și ne...vinovat 4 
by psihoterapeut sub supervizare Adrian Stogrea

Am văzut așadar, că obiectivul principal al eului este cel să ne mențină vinovați, astfel justificându-și existența. Ne spune că vom reuși să scăpăm de vinovăție dacă negăm prezența ei în noi, o vedem în altul și apoi atacăm persoana respectivă. Ceea ce nu ne spune, este că de câte ori atacăm pe cineva, sfârșim prin a ne simți și mai vinovați, ciclul reluându-se cu o intensitate și mai mare și cu o nevoie sporită de a ataca.

Acest ciclu vinovăție-atac are o dinamică și o semnificație deosebită atât la nivel individual, în relațiile familiale, de cuplu dar și la nivel colectiv. Evenimente de gravitatea celor petrecute în lume, în ultima perioadă, scot în evidență aceste resorturi interioare, la nivelul subconștientului colectiv (național, rasial sau confesional).

Reteta fericirii!

cojan_mihaela_1.jpgReţeta fericirii!
by  psihoterapeut în supervizare Mihaela Cojan

O, da! Încă un articol despre fericire! Dar chiar credeaţi că voi scrie o reţetă? Sunt convinsă că nu. Aţi fost doar curioase sau curioşi, ca orice om, de altfel, atunci când vine vorba de fericire. Oricum o “luăm”, o întoarcem, o analizăm tot acolo ajungem.  În fiecare zi, prin fiecare acţiune pe care o facem şi în fiecare persoană pe care o întâlnim nu căutăm decât asta: să fim fericiţi. Doar că nu conştientizăm acest lucru în fiecare secundă.

Da, s-au scris şi se vor mai scrie sute, mii şi milioane de articole pe acest subiect, pe cât de fascinant şi de dorit, pe atât de greu de definit şi de stăpânit. De atatea mii şi mii de ani ne aflăm în căutarea fericirii... Oare când o vom găsi cu adevărat? Cu totii am avut, avem şi vom avea scurte momente de fericire dar când vom găsi “adevarata” fericire?

 

Sa ma intreb si sa inteleg

madalina_belcescu_foto.jpgSă mă întreb și să înțeleg
by psihoterapeut în supervizare Mădălina Belcescu

Azi sunt cutremurată de evenimentele din Belgia. Poate și pentru că e cel mai recent dintr-o serie de astfel de evenimente, la fel de surprinzătoare și de grave.

Cred că e surprinzător că războiul acesta dintre două lumi a devenit foarte prezent și real. De altfel, gravitatea evenimentului nu cred că poate fi măsurată, așa cum se întâmplă în media, prin numărul de victime; victimele vor fi mereu copiii, partenerii sau părinții cuiva. Alarmant mi se pare faptul că trăim într-o lume în care unii oameni sunt dispuși să omoare și mai ales să SE omoare pentru a demonstra că ei au dreptate, pentru a arăta că zeul lor e mai puternic decât al altora, pentru a transmite un mesaj de putere și curaj pentru cei rămași, fie că sunt ai lor sau ai „dușmanilor”. Și îmi dau seama că mi-e foarte greu să integrez această judecată în propriul meu sistem de credințe pentru că „îmi dă eroare în sistemul mental” de fiecare dată. 

Cat de independent esti? - Episodul 1 – Constientizarea

56.jpgCât de independent ești? - Episodul 1 – Conștientizarea
by Psihoterapeut Livia Băețica

Unii în adolescență, alții poate mai târziu, am început să ne dorim să ne căștigăm independența față de familie și am început să luptăm pentru ea, fiecare în felul lui. Fie ne-am revoltat când ni se cerea să fim la o anumită oră în casă, fie am luptat pentru dreptul de a merge la discotecă, fie orice ar fi zis părinții aveam altă părere și țineam cu tot dinadinsul să ne-o exprimăm.

La un moment dat am plecat din cuibul părintesc, hotărâți să ne croim propriul drum în viață, diferit de cel al părinților, căci, nu-i așa, noi știm ce este mai bine pentru noi. Poate părinții doreau să ne facem medic sau preot, meserii bine plătite și cu statut social, iar noi am ales cu totul altceva. Poate doreau să stăm cât mai aproape de ei, în același oraș, să vină mama cu oala cu sarmale la noi și să ne calce rufele, iar noi am ales să stăm cu chirie, în alt colț al țării.

Tanar si ne...vinovat 3

ady_senin.jpgTânăr şi ne...vinovat 3  
by psihoterapeut sub supervizare Adrian Stogrea

Așadar, Divinitatea (în orice forma ar fi imaginată) a devenit destinatara proiecției tuturor fricilor și vinovățiilor noastre. Ceea ce, altă dată reprezenta ancora primordială a umanității în călătoria prin oceanul vieții, treptat a devenit amenințarea supremă, ca urmare a vinovăției și a fricii că vom fi pedepsiți.

În lumea aceasta, nimeni nu poate trăi cu un asemenea grad de teamă și groază, cu acest amestec exploziv de vinovăție și ură de sine în subconștient. Odată Dumnezeu declarat dușmanul public nr.1, singura variantă logică este să apelăm la propriul eu. Inchiderea cercului emoțional o va face chiar propria noastră minte, care, deși pornește de la intenția pozitivă de a ne proteja de această imensă povară interioară, va apela la două soluții la fel de disfuncționale. Ceea ce psihologia numește negare și proiecție, sunt soluțiile limitate ale egoului de a rezolva problema.