Cresterea armonioasa a copilului tau

cresterea_armonioasa_a_copilului_tau_florina_pascariu_0.jpgCreșterea armonioasă a copilului tău
By psih. Florina Pascariu

Încă dinainte de a se naște micuțul, de când acesta este în pântece, mama se interesează, citește, se informeză în legătură cu creșterea lui și vrea ca totul să fie bine. Este un lucru absolut firesc. Dragostea de mamă este incomparabilă, ea este cea care se sacrifică, dăruiește și iubește copilul, dincolo de greșelile acestuia. O mamă dacă își ceartă copilul, îl ceartă tot din iubire, pentru ca acesta să nu o ia pe căi greșite, pentru că mereu mama este cea care îi vrea binele copilului ei.

Este important ca dezvoltarea copilului să fie însoțită de o creștere armonioasă a acestuia. Ce înseamnă acest lucru? Am întrebat mai multe mame și mi-au răspuns următoarele:

Prima mamă: „în primul rând, pentru a avea o familie frumoasă, mama și tata trebuie să se înțeleagă bine, iar atunci când apar certuri, copilul nu trebuie să fie de față. Și un alt lucru, copilul să înțeleagă când poți să-i cumperi ce își dorește și când nu.”

A doua mamă: „Să fie înconjurat (în familie și nu numai) de iubire necondiționată, încurajări, onestitate și respect.”

A treia mamă: „Creșterea armonioasă a unui copil, pentru mine, înseamnă prezența atât fizică cât și morală a părinților în viața copilului. Liniștea și dragostea pe care părinții i-o asigură copilului contribuie la cresterea armonioasă. Dar și implicarea afectivă a mamei în viața copilului este importantă. Mă refer la mamă, pentru că în majoritatea cazurilor, mama este cea care stă acasă pentru creșterea copilului.”

A patra: „Creșterea armonioasă – mami și tati îi citesc povești seara, fac teme împreună, și împart răspunderile. De exemplu, fetița mea acasă are o responsabilitate, se ocupă de îmbrățișări, este miss Popy. Atunci când am nevoie de un sprijin, ea mi-l oferă!”

Mi s-a părut interesant să văd mai multe păreri diferite, dar ce mi s-a părut și mai interesant a fost că toate părerile au un numitor comun, dragostea. Este adevărat că dragostea este cea mai importantă în creșterea micuțului, însă este și mai important cum anume punem dragoste în dezvoltarea și educația acestuia astfel încât copilul să  ajungă un adult responsabil, cu principii sănătoase și să-i fie ușor să se integreze în societate.

Cu drag,
Psihoterapeut Florina Pascariu
Gamma Kids by Gamma Institute
https://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

Tags

psiholog bun in iasi
psihoterapeut
creștere armonioasa
dezvoltare
copil
armonie
educatie
iubire
cadru familial
parenting
Gamma Institute
gamma kids
gamma clinic psychology

Adaugă comentariu nou