Exercitiul saptamanii: Cum vrei sa se schimbe viata ta?

foto_5.jpgExercițiul săptămânii: Cum vrei să se schimbe viața ta?
by psih. Raluca Ferchiu

În această perioadă, în care începem un nou an, fiecare dintre noi se gândește ce anume vrea să întreprindă, ce vrea să schimbe sau ce obiective are de îndeplinit. De obicei, începem prin a face o listă luuungă de lucruri pe care ni le dorim si punem lista într-o agendă, pe care o deschidem doar din când în când. Dar cum putem face în mod real schimbările pe care ni le propunem? Vă propun câțiva pași și câteva întrebări care să aducă obiectivele mai aproape de a deveni realitate.

1. Gândește-te cum vrei să se schimbe viața ta începând de astăzi.

  • Dacă mâine dimineață te-ai trezi cu toate obiectivele îndeplinite, cum arată viața ta? Ce faci? Cum gândești? Cum te simți?
  • Ce schimbări concrete ai observat în această imagine a noii tale vieți?

2. Analizează impactul pe care îl au aceste schimbări în viața ta.

  • Cum se modifică rutinele tale?
  • Cum îți influențează aceste schimbări relațiile cu cei din jur?
  • Cum se schimbă modul în care te raportezi la propria persoană și la tot ceea ce te înconjoară?

3. Implementează schimbarea în pași mici și ai încredere în reușită; nu e nevoie să-ți schimbi întreaga viață peste noapte la 360 de grade. Dacă schimbarea pe care ți-o dorești ți se pare dificil de atins, stabilește-ți obiective mai mici, care să-ți ofere motivația de care ai nevoie pentru a continua.
Și nu uita că orice schimbare are nevoie de timp pentru a se transforma în modul tău natural de a fi. Așa că fii răbdător și blând cu tine anul acesta și privește schimbarea ca pe o evoluție naturală pe care vrei s-o faci.

Cu drag,

Psihoterapeut Raluca Ferchiu
Gamma Clinic Psychology by Gamma Institute

https://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie/raluca-fer...

Tags

psihoterapeut iasi
gamma clinic psychology
clinica de psihologie

Adaugă comentariu nou