Fara titlu, fara zambet

ultimul.jpgDe 2 zile mi-e mintea amorțită și sufletul violat de vestea plecării din această lume a unui om drag, mie și multor altora. Toate conceptele teoretice și chiar adevărurile personale pălesc in fața abisului mental și emoțional născut din contactul cu experiența finală. Singurele certitudini sunt durerea, regretul, tristețea și revolta, ultima cu multipli destinatari avandu-l pe Dumnezeu în capul listei.

Zâmbetul a înghețat, mai răsare cate o grimasă pe fundal de lacrimi, izvorâtă dintr-o amintire a vreunei prostii făcute împreună. Sau când mă uit la prizele puse de tine… sunt crâncen de strâmbe… le voi lăsa așa ca un minialtar 220 al amintirii tale. Apreciez, măcar acum, bunăvoința cu care veneai în casa mea indiferent că era vorba să bem o bere sau să descărcăm un camion de mobilă.

În același timp, mi-e tare ciudă pe tine. Chiar dacă rezonez conceptual, sunt reactiv la orice gând sau sugestie că tu ai ales această experiență. Știu că ne vom mai întâlni pe vreo frecvență a universului și tare îmi vine să-ți șifonez puțin aura. Ai lăsat un stol de gânduri infecte să pună stăpânire pe sufletul tău atât de frumos și iubitor. Plecat spre alte meleaguri ce păreau să aducă mai multă lumină in viața ta, ai luat cu tine toată amărăciunea adunată din lume, toate visele spulberate și mult balast spiritual, credințe și idei care au răbufnit sub presiunea singurătății. Și ai mai crezut, cu naivitate inocentă, că o substanță poate atenua pe moment forța erupției subconștientului. Finalul, sufletul tău și-a lăsat corpul strivit pe caldarâmul insulei pe care sperai să găsești liniștea.

Și poți și tu să-mi tragi un șut in chakra de jos. Nu am putut sau nu am știut să îți ofer ce aveai nevoie în acel moment greu, un gând cald prietenesc și poate mai puțin unul… terapeutic, născut din iluzia arogantă că știu prin ce treci. Am primit în schimb mesajul tău de încredere, un ultim dar pe care îl prețuiesc.

Ne doare pe toți, rămân întrebări, lecții de învățat și speranța că vom râde din nou, undeva, cumva…

Drum bun, în pace și lumină, om drag!

Psihoterapeut în supervizare Adrian Stogrea

Gamma Clinic by Gamma Institute     

http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie

 

Tags

psiholog
Gamma Institute
minte
suflet
veste
adevar
mental
emotional
durere
regret
tristete
revolta
zambet
lacrimi
lumina
ganduri
vise
viata
singuratate

Comentarii

Astazi ti- am vazut postarea asta, Adrian! Nu intamplator. Ieri un bun prieten al meu a murit. Sa ne fie vointa mai puternica decat emotia!

Pagini

Adaugă comentariu nou