Tema lunii Martie în Proiectul TERAPIA este "Abilităti terapeutice"

atingere terapeuticaVă oferim astăzi câteva informații legate de o abilitate foarte importantă atât pentru clienți cât și pentru terapeuți. Acum, abordăm cultivarea atingerii în sistemul clientului.

Atingerea terapeutică (Timed Touch, Hunter & Struve, 1998)

Aceasta este o tehnică care poate fi utilizată în terapia de cuplu (mai ales când prezintă dificultăți sexuale, dar ezită să discute deschis despre detalii comportamentale și emoționale) sau în cea de grup, după ce terapeutul a făcut în intervizare și/sau supervizare autodezvoltare personală prin tehnici corporale asemănătoare. Această tehnică activează de obicei emoții puternice, pe care terapeutul trebuie să știe să le gestioneze. Cele mai comune reacții sunt: rușinea (Nimeni nu a vrut să mă atingă până acum pentru că am un corp total “respingător”), frica (Dacă cel care mă atinge va deveni prea erotic și nu se va opri când spun “STOP ”), bucuria (În sfârșit mă pot simți confortabil când cineva îmi atinge mâinile”) și gratitudinea (Îți mulțumesc mult pentru că ai stat lângă mine și mi-ai atins corpul într-un mod atât de sănătos”).

Structura tehnicii implică o diadă, în care își vor oferi, pe rând, câte 3 minute de atingeri. Terapeutul va monitoriza întreaga etapă de 6 minute, în care prima persoană care va fi atinsă timp de 3 minute va fi instruită și încurajată să ofere continuu feedback și direcționare celui care atinge. Terapeutul va anunța cât timp mai este la interval de 1 minut, timp în care măcar o dată persoana care permite atingerea va trebui să spună STOP oricărei atingeri, iar apoi atingerea să fie reluată atunci când aceasta dă această directivă. După primele 3 minute în diadă se schimbă rolurile, persoana care a primit atingerea jucând rolul celui care atinge, pașii fiind identici. 

De obicei, în exercițiu sunt utilizate 3 zone corporale: mâinile, picioarele și fața (deși participanții pot să dorească doar atingerea mâinilor, cel puțin pentru prima experiență).

După terminarea exercițiului propriu-zis, diadele discută despre reacțiile avute în ambele roluri și despre confortul personal atunci când: (a) au atins corpul unei alte personane, (b) au primit feedback pozitiv sau negativ, (c) au dat directive precise, (d) au spus NU și (e) au primit un NU de la cineva aflat în contact fizic apropiat. Sunt activate informații puternice (kinestezice) despre stima de sine, imaginea corporală, încrederea în ceilalți, capacitatea de a spune NU, stilul de atașament etc. 

  De la psiholog Adina Karner Huțuleac

Tags

icscc
proiectul terapia
terapia de cuplu
rusine
frica
gratitudine
respingator
sanatos
bucuros
stop
Adina Karner

Adaugă comentariu nou