Roluri, măști....
Lecția esențială în cadrul artei de a trăi pe care fiecare dintre noi se află aici ca să o învețe este aceea de a face orice se cere de la voi să faceți în fiecare situație, fără ca sarcina să se transforme într-un rol cu care vă identificați.
Căpătați cea mai mare putere în tot ceea ce faceți dacă tot ce întreprindeți are că scop acțiunea în sine și nu constituie un mijloc pentru a vă proteja sau amplifică identitatea oferită de rol sau pentru a vă conforma acesteia.
Majoritatea oamenilor care se află în pozitii privilegiate în această lume, așa cum sunt politicienii, personalitățile de la televizor, liderii din sferă afacerilor și cei religioși sunt complet identificați cu rolul lor, cu puține excepții notabile.
Sunteți ființe umane. Ce înseamnă aceasta? Arta de a trăi nu este o chestiune de control, ci de găsire a unui echilibru între uman și ființă. Mamă, tata, fiică, soție, tânăr, bătrân, rolurile pe care le jucați , funcțiile pe care le îndepliniți, orice faceți toate acestea țin de dimensiunea umană. Aceasta își are locul ei și trebuie onorată, dar nu este în sine suficientă pentru o relație sau o viață cu adevărat împlinite și semnificative. 
Majoritatea oamenilor sunt conștienți doar la un nivel periferic de lumea care-i înconjoară, mai ales dacă își duc existența între lucruri familiare. Cea mai mare parte a atenției le este absorbită de vocea din minte. Unii dintre oameni se simt mai vii când călătoresc și vizitează locuri necunoscute sau țări străine, căci atunci percepția senzorială, experiența ia în stăpânire o parte mai mare a conștiintei decât o face gândirea, iar ei devin mai prezenți. 
O străveche poveste sufită ne spune că într-un ținut din Orientul Mijlociu trăia cândva un rege care veșnic oscila între fericire și deznădejde. Cel mai neînsemnat lucru îi provocă supărare mare sau reacții extreme, iar fericirea se transformă repede în dezamăgire și disperare. A venit și timpul când regele s-a simțit obosit de el însuși și de viață lui și a început să caute o cale de ieșire. 
Atunci când priviți noaptea cerul senin, ați putea foarte ușor realiza un adevăr totodată extrem de simplu și extraordinar de profund. Ce vedeți? Luna, planetele, stelele, fâșia luminoasă reprezentată de Calea Lactee, eventual o cometă sau chiar galaxia vecină Andromeda, situată la o distanță de două milioane de ani-lumina. Așa este, dar dacă simplificați și mai mult, ce vedeți? Obiectele care plutesc în spațiu. Așadar din ce este constituit universul? Din obiecte și spațiu. 
Este absolut clar că sufletul are mai multe niveluri, unul de suprafața și unul mult mai profund. La acest nivel profund, tot ce experimentam că fiind contradictoriu, bine și rău, de exemplu, este unul. Viață și moartea și boală și sănătatea sunt de asemenea parte din ceva mult mai mare. Este imposibil să prevezi profunzimile către care ne va conduce o constelație. Eu o experimentez seminar după seminar, cum se adâncește, dar nu pot s-o redirecționez sau s-o prevăd. 
Pe măsură ce arhitectura noastră cerebrală se transformă în circuite nervoase mai perfecționate și mai evoluate, iar vechile tipare sunt înlăturate, transmitem un nou semnal către celulele din organism. Pentru că toate celulele noastre sunt în contact direct cu țesutul nervos, pe măsură ce dezvoltăm noi circuite și destrămam vechile conexiuni sinaptice legate de șinele interior, organismul se modifică și devine altul la nivel celular. 
Unul din avantajele suplimentare ale folosirii lobului frontal în vederea atenuării activității celorlalți centri nervoși și a concentrării pe exersarea mentală este acela că întrerupem programele curente cu funcționare permanență. Le închidem de tot. Când persoanele cufundate în meditație se concentrează deplin asupra unei idei, celelalte părți ale creierului nu mai primesc aporturi importante de sânge, ceea ce înseamnă și lipsă activității în zonă respectivă. 
Folosesc termenul de exersare mentală ca să descriu cum ne putem folosi cel mai bine lobul frontal și să beneficiem de facultățile sale avansate ca să realizăm schimbări importante în viață. Când exersăm, intenția noastră se canalizează și se concentrează. Nu mai trecem printr-o simplă rutină de exerciții, ci interpretăm ca și cum am fi în concert. Iată diferența esențială din minte. 
Cei cu care am discutat știau că și alții înaintea lor se vindecaseră singuri, așa că erau încredințați că și ei puteau face așa ceva, nelăsându-și însă vindecarea la voia întâmplării. Speranța și dorința nu sunt suficiente. Să știi doar ce ai de făcut nu este de ajuns. Însănătoșirea obligă aceste persoane să se regândească tot timpul și să creeze mereu și în mod deliberat rezultatele dorite. 
Motivati cum erau de bolile grave de care sufereau atat fizic, cat si mental, persoanele cu care discutasem si-au dat seama ca, daca voiau sa-si schimbe gandurile, trebuiau sa duca treaba pana la capat. Ca sa devina alta persoana, trebuia sa se regandeasca pe sine intr-o viata noua. Toti cei care si-au readus sanatatea la normal au facut acest lucru dupa ce au decis in mod constient sa se reinventeze.
Modul în care gândim ne influențează în mod direct atât corpul, cât și viața. Poate ați mai auzit conceptul acesta, exprimat în diferite feluri de exemplu, în expresia "suprematia minții asupra materiei”. Oamenii cu care discutasem nu numai că împărtășeau această convingere, dar o și foloseau ca bază pentru realizarea unor schimbări conștiente în propria minte, în corp și în viața lor personală. 
În ultimii șapte ani, am studiat cazuri de persoane care și-au revenit din boli foarte grave. Informațiile pe care le-am strâns și cele povestite de persoanele respective în întrevederile avute cu ele sunt de-a dreptul uluitoare.Starea lor de sănătate dădea semne de o substanțială revenire după boli că tumori maligne și benigne, suferințe cardiace, diabet, boli respiratorii, hipertensiune, colesterol crescut, varice, boli ale tiroidei, probleme dentare și ale gingiilor, tulburări de vedere, dureri de oase și musculare, precum și tulburări genetice grave, pentru care știința medicală nu oferea soluții. 
O mare parte din timp ne risipim în nevoi nereale. Perechea ta s-ar putea să-ți ceară ajutor la curățenia casei, dintr-o mie de motive. Poate că este mânioasă sau supărată că munca de curățenie a rămas exclusiv în sarcina ei. Poate se simte desconsiderată, ignorată, copleșită, anxioasă, obsedată, controlată a sau poate că, pur și simplu, are nevoie de ajutor la curățenia casei.