Motivați cum erau de bolile grave de care sufereau atât fizic, cât și mental, persoanele cu care discutasem și-au dat seamă că, dacă voiau să-și schimbe gândurile, trebuiau să ducă treabă până la capăt. Că să devină altă persoană, trebuia să se regândească pe șine într-o viață nouă. Toți cei care și-au readus sănătatea la normal au făcut acest lucru după ce au decis în mod conștient să se reinventeze.
Eliberându-se de rutină zilnică, au petrecut un timp în singurătate, într-o stare de reflecție și contemplație, analizând și meditând la ce fel de oameni doreau să devină. Își puneau sub semnul întrebării cele mai înrădăcinate convingeri despre propria identitatea.
Întrebările de genul „Ce-ar fi dacă...?” sunt vitale pentru acest proces: ce-ar fi dacă n-aș mai fi nefericit, dacă nu m-aș mai concentra atât asupra mea, dacă n-aș mai suferi și dacă m-aș putea schimba? Ce-ar fi dacă nu mi-aș mai face griji, nu m-aș mai simți vinovat sau n-aș mai purta ranchiună? Ce-ar fi dacă aș începe să recunosc cum stau lucrurile și față de mine, și față de ceilalți?
Astfel de „ce-ar fi dacă?” i-au condus spre alte întrebări: pe cine cunosc eu și e mereu fericit? Cum se poartă? Ce personaje din istorie admir pentru noblețea și unicitatea lor? Ce-aș putea face să fiu și eu așa? Ce-ar trebui să spun, să fac, cum ar trebui să gândesc și să mă port că lumea să mă vadă altfel? Ce anume vreau să schimb la mine?
Strângerea de informații a fost un alt pas important pe drumul spre reinventare. Toți cei cu care vorbisem au trebuit să pornească de la ceea ce știau despre șine și apoi să-și reconfigureze gândirea că să ajungă să-și formeze noi idei despre ce doreau să devină. Toți au început cu idei provenite din propria experiență de viață. Au mai scotocit și prin cărți și au mai căutat și prin filme informații despre cei care le impuseseră respect. Combinând fragmente din meritele și concepțiile acestor personaje cu alte calități din mintea lor, au utilizat tot acest material brut că să înceapă să construiască o nouă reprezentare a modului în care doreau să se manifeste.
În timp ce explorau cum ar putea să-și îmbunătățească felul de a fi, au aflat și alte moduri de a gândi. Și-au întrerupt cursul repetitiv al gândurilor care le ocupase cea mai mare parte a vieții conștiente. Eliberându-se de aceste obișnuințe familiare, confortabile de de gândire, și-au compus un concept mai evoluat despre persoană care puțeau deveni, înlocuindu-și vechea imagine de șine cu un ideal nou, superior. Și-au făcut timp în fiecare zi să experimenteze mental cum ar arată această nouă persoană. Așa cum am discutat în Capitolul I, exersarea mentală stimulează creierul să dezvolte noi circuite nervoase și schimbă modul de funcționare a creierului și minții.
În 1995, în Journal of Neurophysiology a apărut un articol care demonstra efectele pe care, exclusiv, exersarea mentală le avea asupra dezvoltării de rețele nervoase în creier. Rețelele nervoase sunt ansambluri individuale de neuroni (sau celule nervoase) care lucrează împreună și independent într-un creier funcțional. Rețelele de neuroni, cum le numim noi cu drag, constituie cel mai recent model folosit de neuroștiințe că să explice cum învățam și memorăm. Acestea pot fi folosite și pentru explicarea modului în care fiecare nouă experiență ne schimbă creierul, cum se formează diferitele tipuri de memorie, cum se dezvoltă deprinderile, cum se manifestă acțiunile conștiente și inconștiente și chiar cum sunt prelucrate toate formele de informație senzorială. Rețelele nervoase reprezintă concepția actuală din domeniul neuroștiintelor prin care se explică modul în care ne schimbăm la nivel celular.
În cercetarea la care ne referim, unor subiecți împărțiți în patru grupuri li s-a cerut să participe la un studiu cu durată de cinci zile, care constă în efectuarea de exerciții la pian pentru măsurarea eventualelor modificări care se puțeau petrece în creier. Primul grup de voluntari a învățat și memorat un fragment, pentru o singură mână, pe care l-au exersat zilnic timp de două ore în fiecare zi pe toată durata studiului.
Celui de-al doilea grup de participanți i s-a cerut să cânte la pian fără nici un fel de instrucțiuni și fără să cunoască vreo secvența melodică. Aceștia au cântat la întâmplare timp de două ore în fiecare zi din cele cinci cât a durat studiul, fără să învețe nimic.
Cel de-al treilea grup nici nu s-a atins de pian, dar i s-a dat posibilitatea de a observa ce i se predă primului grup, până au memorat și membrii lui. O perioadă oarecare de timp, în fiecare zi, au repetat apoi mental exercițiile, imaginându-se în aceeași situație cu cei din primul grup.
Cel de-al patrulea grup a fost de control, care n-a avut nimic de făcut în cadrul studiului respectiv și deci nici nu a studiat, nici nu a exersat nimic. Aceștia nici măcar nu s-au prezentat.
La sfârșitul celor cinci zile, cât a durat studiul, cu ajutorul unei tehnici numite stimulare magnetică transcraniana, combinată cu alte dispozitive sofisticate, cercetătorii au măsurat modificările apărute în creier. Spre surprinderea lor, la grupul care nu făcuse decât exerciții mentale s-au observat aproape aceleași modificări, constând din extinderea și dezvoltarea de rețele nervoase, în aceeași zonă specifică din creier, că și la subiecții care exersaseră fizic la pian. În cazul celui de-al doilea grup, care nu învățase nici o secvența melodică, modificările cerebrale au fost foarte reduse, pentru că membrii lui nu repetaseră mereu aceeași serie de exerciții în fiecare zi. Activitatea la întâmplare nu le stimulase niciodată, prin repetiție aceleași circuite nervoase, neconsolidând astfel conexiuni suplimentare de celule nervoase. . La grupul de control, ai cărui membri nici măcar nu fuseseră prezenți, nu s-a constatat nici o modificare.
Cum de a reușit al treilea grup să realizeze aceleași modificări cerebrale că și primul, fără să atingă măcar claviatură? Prin concentrare mentală, subiecții din al treilea grup își activau în mod repetat rețele spcifice de neuroni în anumite zone ale creierului, reușind în mare măsură să-și conecteze celulele nervoase respective. În neuroștiințe, acest concept se numește învățare de tip Hebbian. Ideea este simplă: celulele nervoase activate împreună se interconectează. Și atunci, stimularea repetată a unor grupuri de neuroni conduce la construirea de raporturi mai puternice, mai complexe între ele.
Conform tomografiilor funcționale ale creierului, realizate pe parcursul acestui studiu, subiecții care au exersat mental își activau creierul ca și cum ar fi realizat fizic acest lucru. Activarea repetată a unor grupuri de neuronilor a format și dezvoltat un grup de neuroni într-o anumită zonă a creierului, care îi oferea acum suport material tiparului corespunzător intenției conștiente. După plac, gândurile li se trasau cartografic și se delimitau în creier. Interesant a fost faptul că circuitele se consolidau și se dezvoltau exact în aceeași zonă a creierului că și în cazul grupului care exersase fizic. Subiecții respectivi își dezvoltau și modificau creierul doar gândind. În condiții de efort mental adecvat, creierul nu face diferență între efortul fizic și cel mental.Experiență Sheilei, care și-a vindecat boală digestiva de care suferea, este o exemplificare a acestui proces de reinventare. Sheila se hotărâse să nu se întoarcă la amintirile care îi reînviau trecutul și la atitudinile caracteristice unei victime. Odată identificate procesele mentale de rutină de care voia să se elibereze, Sheila și-a cultivat un nivel de conștiință la care deținea suficient control că să-și întrerupă gândurile inconștiente, ceea ce i-a dat posibilitatea să nu-și mai activeze zilnic aceleași asociații de rețele nervoase. Din momentul în care a dobândit controlul asupra vechilor țipare de gândire și nu și-a mai activat circuitele conservatoare de gândire, creierul Sheilei a început să elimine circuitele acum nefolosite, ceea ce reprezintă un alt aspect al învățării de tip Hebbian, pe care îl putem rezumă astfel: celulele nervoase care nu se mai activează împreună, nu mai fac parte din același circuit. Această este acțiunea legii universale de tipul „folosesti ori pierzi”, care poate face minuni în schimbarea vechilor paradigme de gândire despre șine. Cu timpul, Sheila s-a debarasat de paradigme de gândire despre șine. Cu timpul, Sheila s-a debarasat de povară modului ei vechi și limitat de gândire, care-i întunecase viață.
Acum îi era mai ușor să-și imagineze cum trebuie să fie persoană în care dorea să se transforme și a explorat posibilități la care nici nu se gândise până atunci. Săptămâni de-a rândul s-a concentrat asupra modului în care ar gândi și s-ar comportă în această nouă și necunoscută ipostază. Și-a analizat constant noile idei despre șine, astfel încât să-și poată aminti tot timpul cine urmă să fie. În cele din urmă, s-a transformat de-a binelea într-o persoană sănătoasă, fericită și plină de entuziasm în fața viitorului. Exact că și cei care exersaseră fizic la pian, și-a creat noi circuite în creier.
Este interesant de observat că majoritatea celor cu care stătusem de vorba nu avuseseră niciodată senzația că trebuiau să se autodisciplineze că să realizeze acest lucru, ci erau pur și simplu încântați să exerseze mental ce anume doreau să devină. La fel că Sheila, toți cei care îmi spuseseră povestea lorreusisera să se reinventeze. Aceștia au continuat să se concentreze asupra noului ideal, până când s-au familiarizat cu noul lor mod de viață. Au devenit altcineva, o persoană cu alte obiceiuri. Se eliberaseră de obișnuința de a fi ei înșiși. Modul în care au realizat acest lucru ne conduce la cea de-a patra convingere care îi unea pe cei care reușiseră să se vindece fizic.
Antrenează-ți creierul - Joe Dispenza
De la Diana Ciubotaru – psihologul din Iasi
Adaugă comentariu nou