E timpul sa avem timp!
E timpul să avem timp!
by psih. Lavinia Gîtlan
Dintre toate replicile zilelor noastre, cea mai întâlnită şi cea mai des folosită este: NU AM TIMP. Timpul acesta, care va să zică, ne încurcă toate treburile lumeşti, poate din cauză că nici timpul nu are timp de noi, se grăbeşte să ajungă în altă dimensiune? Este o întrebare uşor paradoxală, însă parcă mă face curioasă să explorez puterile timpului. Sau mai bine zis, puterile mele în perceperea timpului. Vă invit să facem un exerciţiu: imaginaţi-vă că pământul este o capsulă transparentă în care oamenii îşi trăiesc viaţa, nu au altundeva unde să meargă, și chiar dacă ar fi, nu cunosc alte locuri care ar putea fi prietenoase. De-a lungul miilor de ani, ei şi-au creat un sistem pentru a-şi îndeplini cele mai importante sarcini şi au păstrat acest sistem din generaţie în generaţie. Orice schimbare care apărea era respinsă, pentru că nu era timp de noutăţi. Oamenii erau ocupaţi să supravieţuiască. Fiind înconjuraţi de învelişul transparent al pământului, se simţeau protejaţi şi sub nicio formă nu se îndepărtau de regulile de organizare. Pentru ei, viaţa înseamnă acest sistem organizat care le dă impresia de siguranţă. Oare cum ar fi dacă cineva ar aduce o schimbare în această capsulă? Cum ar arăta viaţa oamenilor care nu ar mai fi atât de preocupaţi de supravieţuire?