Iulie 2017

Exercitiul saptamanii: Ofera-ti dreptul de a gresi

perfectionist.jpgExercițiul săptămânii: Oferă-ți dreptul de a greși
by psih. Raluca Ferchiu

De multe ori, probabil că ți s-a întâmplat să te blamezi pentru cea mai mică greșeală sau să te supraturezi pentru a rezolva o problemă până în cele mai mici amănunte. Dar de câte ori te-ai întrebat de ce faci asta, ale cui sunt standardele înalte și cine/cum te evaluează pentru ceea ce faci, spui sau pentru modul în care acționezi? Pentru că nu întotdeauna ai motivația internă de a face lucrurile perfect; programul pefecțiunii te fură într-atât, încât nu mai stai să te observi, să analizezi dacă ceea ce faci, faci pentru că așa îți dorești cu adevărat sau e rezultatul unei cerințe din afara ta. Ceea ce mintea îți spune este doar că orice ai face, nu ai voie să greșești, pentru că....(și urmează consecința pe care ai interiorizat-o ca fiind adevărată indiferent de situație). 

Intalneste-ti destinul

poza_art_lav.jpgÎntâlneşte-ţi destinul
by psih. Lavinia Gîtlan

Mă apropii cu paşi mici, dar repezi, de frumoasa vârstă de 30 de ani. Şi mă face să mă gândesc din ce în ce mai intens la rolul meu pe frumoasa planetă albastră. Rol, scop, misiune, destin, sensul vieții… nici nu ştiu în ce categorie să includ gândurile mele. Mintea mea le vrea puse într-o ordine bine stabilită, ca să ştie ce cutie mai deschide atunci când are nevoie de un răspuns. E ca şi cum ai avea o cutie pe care scrie „în caz că uiţi cine eşti”. O cutie însă nu îţi poate oferi prea multe opţiuni, indiferent de dimensiunile ei, aşa e?

Și totuși, care este sensul vieții? Într-o lume plină cu provocări, rămâne el același sau se schimbă în funcție de ritmul în care trăiesc? Uneori parcă aș vrea să îi dau o formă, un conținut și chiar o culoare. Poate în felul acesta se dezvăluie mai ușor și viața începe să curgă asemenea unui râu. 

Ne plictisim pentru ca am uitat sa ne jucam: Ce ne transmit copiii prin joc

children_playing.jpgNe plictisim pentru că am uitat să ne jucăm: Ce ne transmit copiii prin joc
by psih. Florina Pascariu

V-ați  întrebat vreodată de ce oamenii mari se plictisesc și copiii niciodată? Să vă dau un exemplu: dacă un adult are de învățat ceva nou, fie că este pentru serviciu, fie că este o limbă străină pentru școală sau pur și simplu ceva pentru el, învățarea devine serioasă. ”Acum sunt serios, trebuie să mă apuc de învățat și o să îmi ia ceva timp.” Drept urmare, învățarea limbii străine devine o problemă ce se transformă în chin. Pe când la copii e mult mai simplu. De multe ori ni se întâmplă să învățăm de la ei. Probabil că vi s-a întâmplat de multe ori să intrați în lumea lor și să vă simțiți liberi, detașați, încât nu v-a venit a crede cât de bine v-ați simțit în rolul de copil. Pe de altă parte, dacă aveți copii, sigur le-ați spus măcar o dată, fără sa vă dați seama: ”fii serios și nu te mai juca așa sau stai locului liniștit” și ei au continuat să se joace în felul lor, cu obiecte la care poate nici nu te-ai fi gândit că ar putea să se joace, sau orice altceva din jurul lor. Ca atunci când eram mici și făceam avioane din hârtie, sau o făceam pe-a vânzătorul sau inventam jocuri pe loc.

Lumea vazuta din umbra - anxietatea sociala

poza_3.jpgLumea văzută din umbră - anxietatea socială
by Diana Muntean, psiholog clinician autonom

Afectând 7-14% din populația țărilor civilizate, anxietatea socială este a treia mare cauză a patologiilor psihice, după depresie și alcoolism. Această frică de a interacționa cu ceilalți oameni este debilitantă, restrictivă și se poate croniciza.  Lumea și oamenii sunt văzuți din umbră, printr-un soi de "bulă" ne-protectivă, aparent inofensivă, dar care ne privează de bucuriile și experiențele pe care le poate aduce socializarea.

Persoanele afectate de această frică se izolează treptat, uneori până la lipsa aproape totală a interacțiunilor zilnice. Chiar și obișnuitul mers la cumpărături declanșează reacții anticipate catastrofice, ilogice, iraționale, aducând mai degrabă cu pregătirea unei misiuni NASA decât cu o abilitate pe care am fi capabili s-o aplicăm de mici.

Bobocul urias – poveste terapeutica

837695794301f6b91f22d15f9b9e16eface324e4_hq.jpgBobocul uriaș – poveste terapeutică

”Odată, în curtea unei ferme, a ieșit dintr-un ou de rață un boboc cu totul deosebit. Când îți imaginezi un boboc, te gândești la ceva mic, fragil, gingaș. Dar bobocul nostru se născuse uriaș, pur și simplu era supradimensionat, cu mult mai mare decât bobocii de vârsta lui. Avea ciocul lat, un gât lung și aripile mari. Nu era deloc mic și delicat. Se mișca greoi de colo colo, măcăind tare. Cel mai neplăcut lucru era că nu-și cunoștea părinții. Apăruse dintr-un ou pus la clocitoarea electrică. De fapt, bobocul abia ieșit din ou era încă mic, pentru că avea puf galben peste tot și nici o pană nu-i crescuse încă. Din cauza asta, noaptea îi era tare frig. Ziua nu avea pe nimeni să-i ia apărarea. Ceilalți îl ciocăneau în cap și îl alungau de la farfuria cu mâncare. Puii de prin curte râdeau de el, îi găseau tot felul de porecle, pentru că li se părea cu totul diferit de alți boboci.

50 de intrebari pentru copilul tau

dreaming-810x540.jpg50 de întrebări pentru copilul tău
by psih. Raluca Ferchiu

Copiii pun o mulțime de întrebări, uneori în mod repetitiv, iar în majoritatea timpului, încercăm să le răspundem pentru a nu-i lăsa fără răspunsuri. Studiile arată că un copil își pune zilnic peste 300 de întrebări, așa că este nerealist să ne imaginăm că am putea să le răspundem la toate. Dar ce-ar fi dacă am face un joc în care să schimbăm rolurile? În care să le punem noi întrebări? Acest lucru îi ajută să-și dezvolte imaginația, să-și păstreze mintea deschisă cât mai multor posibilități și soluții și, bineînțeles, contribuie în mod semnificativ la relația părinte-copil.