Sincer vorbind, ceea ce i-a spus Ramana lui Savitri nu a reprezentat o surpriza totala. Ea fusese invatata sa creada in suflet. Auzise ca Sinele inalt – “locuitorul launtric”, asa cum il numea Krishna – era nemuritor. Dar aceste lectii pareau atat de indepartate.
“De unde stii ca am un suflet?” a intrebat ea.
“Nu poti sti, vazandu-l sau atingandu-l”, i-a raspuns Ramana. “Sufletul tau iti poate sopti, dar, chiar si atunci, poti sa auzi doar ecouri alea propriei tale voci.”
“Asadar, sufletul poate fi o fictiune?” l-a intrebat Savitri, simtindu-se coplesita.
“Sufletul nu este o fictiune, doar pentru ca este invizibil”, i-a raspuns Ramana. “Priveste!” Suspendat intr-o raza de lumina, era conturul unei complicate panze de paianjen, ancorata intre doua tufisuri. Stralucea si tremura la fiecare adiere.
“Un paianjen a creat acesta panza”, a spus Ramana. “Vezi lucrarea, dar nu il vezi pe paianjen. El tine un fir subtire, care ii spune cand ceva a aterizat in plasa. Unde a disparut paianjenul? Nu conteaza, atata vreme cat conexiunea exista.
Savitri nu-si putea infrana incapatanarea.
“Poate ca, totusi, imi imaginez doar ca am un suflet.”
“Ah, dar exact aceasta e minunea.”
Chipul lui Ramana s-a luminat brusc de inspiratie.
“Natura imagineaza paianjeni. Au fost imaginati mari si mici, netezi si parosi, unii care cresc in aer, in apa si pe pamant, colorati, in alb si negru, precum si de toate culorile. Gandeste-te la puii de paianjen, care isi poarta firele primavara, in timp ce paianjenii gigantic de apa se scufunda si prind pesti. Suntem prosti, daca ne imaginam ca paianjenul este ceva inert. Este un vartej plin de calitati, schimbator si fascinant. Si sufletul e la fel. Indiferent de modul in care ti l-ai imagina, el va demonstra ca are acea calitate si tot ii ramane un potential infinit. Atunci cand intrebi: “Unde e sufletul meu?”, raspunsul nu e un loc – e un potential. Sufletul e oriunde este, a fost si va fi.”
Ochii lu Ramana ramasesera fixati pe unduirile panzei de paianjen, care stralucea in lumina soarelui. Vazandu-i fascinatia, Savitri deveni, la randul ei, fascinanta. Nu putea sti cu siguranta daca paianjenul care crease aceasta panza era alb, galben sau rosu, mare ori mic, mascul ori femela – si, cu toate acestea, nu putea nega faptul ca era real. Nu avea idée nici cum arata sufletul ei. Tot ce avea era un fir invizibil. Oare era de ajuns?
“Da”, a spus Ramana. “Ai ascultat cu folos astazi. Inveti.”
Savitri a zambit, usor increzatoare. Brusc, devenise foarte obosita. S-a lasat pe un pat din muschi si a inchis ochii. Incetul cu incetul mintea ei s-a potolit, pana cand a uitat unde se afla si pericolele pe care le infruntasera. Era suficient, ca sa adoarma.
Deepak Chopra - Viata dupa moarte - Puterea dovezilor
De la Diana Ciubotaru - psihologul din Iasi
Adaugă comentariu nou