Despre inadaptare – tendința majorității
by Mădălina Belcescu psihoterapeut în supervizare
Mi-am făcut curaj, în sfârșit, să abordez un subiect sensibil: familia. Pentru un psihoterapeut de familie și cuplu, ar trebui să fie un subiect „familiar”. Dar definițiile se schimbă de la o zi la alta, de la o petiție la alta și începi ca specialist, să te întrebi și să analizezi în ce sistem operezi, care este sistemul de valori și credințe care definesc pentru tine familia.
Da, familia este un subiect sensibil, deseori este așa când vine vorba de valori și credințe personale. Ne simțim atacați în sistemul central al credințelor noastre, atunci când cineva ne poate sugera că ar putea fi și altfel decât credem noi, că se poate devia de la normă. Intrăm în tensiune emoțională, deseori cu reacția de a „lupta” mai mult decât de a „fugi” pentru că nu ne dăm seama că normalul și anormalul nu se definesc în funcție de cât de mulți acced la o anumită credință (nu neapărat în sens religios). Avem impresia că normalitatea e definită de norma celor mulți, dar firescul, naturalul, universalul e definit de varietate, de diferențiere, de existența simultană a mai multor forme de viață, de conviețuire și de organizare a familiei.
Faptul că în alte părți ale lumii există alte forme de organizare a familiei decât în pătrățica noastră familială nu ne deranjează în nici un fel – să trăiască unii cu câte neveste vor ei, să fie fericiți și să ne lase în pace să ne bucurăm noi de uniunea noastră tradițională – dintre un bărbat și o femeie (eventual specificat în mod clar în Constituție) ca să nu intre unii la idei.
Până acum vreo 20 de ani, nici divorțul nu era văzut cu ochi prea buni de opinia publică; mentalul colectiv era impregnat de credințe prin care „omul și femeia lui” trebuie să fie veșnic legați indiferent de suferințele pe care și le provoacă unii altuia și eventual copiilor, aflați bineînțeles la mijloc. În multe din familiile românești divorțul este în continuare un subiect tabu și o soluție imposibilă pentru ieșirea din război.
Credințele legate de familie, de divorț, de rolul femeii și al bărbatului în familie, de sexualitate sunt adânc înrădăcinate în mentalul individual pentru că valorile familiale sunt cele pe care le păstrăm cel mai aproape de noi. S-ar putea ca aceste valori și credințe să nu funcționeze prea bine în societatea în care trăim, dar ne încăpățânăm să le păstrăm, uneori fără să ne dăm seama – pentru că luăm de bune niște lucruri fără să evaluăm dacă sunt bune și pentru noi, păstrăm ca regulă general valabilă o premisă care a funcționat pentru părinții și bunicii noștri și nu îndrăznim nici măcar să ne punem întrebarea: Oare mi se potrivește traiul acesta? Mă simt bine așa? (Asta vine dintr-o educație a conformismului – Ken Robinson vorbește despre ea aici: https://www.ted.com/talks/sir_ken_robinson_bring_on_the_revolution, 2010.)
Ceea ce încerc să transmit este că lumea în care trăim se schimbă. De fapt, ea s-a schimbat deja și nu vrea să ne aștepte să ne adaptăm credințele la realitate. Realitatea nu mai e așa cum credem noi, ea e transfigurată de multiple influențe minoritare care sunt puse în mișcare de o valoare emoțională mai mare decât orice presiune majoritară: oameni care s-au săturat să se ascundă, să le fie frică să arate ce sunt, femei și bărbați care s-au săturat să li se spună care e rolul lor în societate și în ce tipare ar trebui să se încadreze, oameni care au început să lupte pentru dreptul lor de a fi considerați normali. Serge Moscovici vorbea prin 1976 de influența minoritară și explica modul în care un grup minoritar poate influența o majoritate numerică prin simplul fapt că furnizează noi idei pe care majoritatea nu le-a luat inițial în considerare (asta dacă majoritatea e și pregătită să asculte și nu dorește cu orice preț impunerea propriilor credințe). Mai multe detalii găsiți aici: http://www.simplypsychology.org/minority-influence.html
Concluzie: Întotdeauna vor fi unii care nu se vor încadra cu nici un chip în tipar, nu pentru că așa s-au gândit ei să fie mai speciali - ci pentru că pur și simplu toată ființa lor le spune că nu pot fi decât așa - diferiți. Toleranța și acceptarea sunt instrumente greu de utilizat atunci când tendința naturală e să pui armura de războinic și să îi dai în cap celui de lângă tine că a îndrăznit să fie diferit, fix lângă tine și familia ta. (Nu putea să fie altfel într-o rezervație, izolat de restul lumii normale?)
Puțin câte puțin vom deveni tot mai conștienți de schimbarea valorilor tradiționale. De fapt cred că suntem cu toții deja, doar că unii aleg să se teamă de schimbare și se împotrivescacesteia, de teamă că își vor pierde valorile. Nu că ar pune prea mult preț pe ele, ci de teamă că în momentul în care acestea pe care le-au moștenit nu vor mai fi valabile, vor trebui să se gândească în mod individual la propriile valori, să decidă în mod conștient ce e important pentru ei și nu știucum să facă asta, pentru că nu i-a învățat nimeni. Din păcate pentru majoritatea de nepregătiți, schimbarea e deja aici și doar în momentul în care ei vor conștientiza că este inevitabilă, o vor accepta și vor reuși să se adapteze la realitate
Mădălina Belcescu
Psihoterapeut de familie şi cuplu sub supervizare
http://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie
Adaugă comentariu nou