Gandirea prinsa in capcanele anxietatii

frica_0.pngGândirea prinsă în capcanele anxietății
by psiholog clinician Diana Muntean

În decursul vieții, o mare parte din modul de a gândi despre lumea înconjurătoare este construit, învățat, desigur fără a neglija aspectele biologice - propensiunile, vulnerabilitățile genetice. O vulnerabilitate genetică este o condiție necesară, dar nu suficientă pentru a dezvolta o patologie floridă de tip anxios: pornind de la anxietatea generalizată, tulburările obsesiv-compulsive, fobia socială, fobiile simple, tulburarea de stres traumatic; diverse studii și experimente au identificat anumite particularități ale modului de procesare a informației în anxietatea de tip patologic, referindu-ne aici la tineri și adulți.

Dacă "tema" centrală în depresie, spre exemplu, este o "lipsă" a iubirii, valorii, lipsă a speranței pentru viitor, care atașează o tristețe uneori morbidă și orientare pe un trecut din care își "extrage" validări pentru constructele mentale, în anxietate "tema centrală" este cea de "pierdere" (a controlului, a persoanei iubite, a siguranței, sănătății, echilibrului, a încrederii în abilitățile de a face față, etc.), atașate emoției de frică (ce devine centrală), proiectată acum și în viitor. Această idee de bază a pierderii atrage după sine frica, anticiparea unui pericol iminent, chiar și pentru situații imaginate, în lipsa unui pericol obiectiv, imediat. Trăirile persoanelor cu anxietate sunt dureroase, stânjenitoare, copleșitoare și s-a constatat tendința acestora de a anticipa și crea scenarii cu final catastrofic sau de a maximiza potențialul periculos al unor situații (proces pe care îl numea foarte sugestiv o clientă: "sufăr de scenarită catastrofică").

Amintim, dintre particularitățile de gândire relevante pentru tulburările de tip anxios, pe cele care se referă la cognițiile, strategiile interpretative și erorile de gândire specifice:

  1. Erorile de logică în gândirea de tip anxios. Deși se pare că persoanele cu patologie emoțională ar fi mai acurate atunci când e vorba de simptomatologia propriei afecțiuni, problema majoră apare pentru situațiile sau conținuturile ambigue. În condiții de ambiguitate, un anxios va sări pripit la concluzii (negative) prin erori de raționament. Astfel: referitor la formă, vor identifica valoarea de adevăr a unei premise în mod eronat și vor ajunge ca atare să extragă concluzii adevărate în condiția în care una sau ambele premise sunt false, ceea ce este invalid din punct de vedere logic (erori silogistice) (O'Connor, K. P., Pelissier, M., 2011; Sobrino, A., Pereira-Farina, M., 2015). Astfel, pentru situațiile ambigue, în încercarea lor de dezambiguizare, persoanele cu anxietate vor extrage rapid o concluzie care implică o amenințare implacabilă! (Johnson-Laird, N., Khemlani, S., Goodwin, G., 2015). Referitor la conținut, deasemenea, vor selecta conținuturile care confirmă ideea de pericol și amenințare, chiar dacă probabilitatea de ocurență a amenințării este mult mai redusă comparativ cu opusul. Exemplu de raționament corect: "Dacă am rămas blocat în lift o singură dată în viață, probabilitatea ca acest lucru să se mai întâmple este foarte mică". Raționament de "tip anxios": "Dacă am rămas o singură dată blocat în lift în toată viața mea, probabilitatea ca acest lucru să se repete a crescut exponențial."
  2. Selectarea preferențială a stimulilor amenințători. Activarea atențională a persoanelor cu anxietate se va face preferențial către stimulii cu încărcătură amenințătoare și negativă. Sunt mai rapizi și mai acurați/preciși în detectarea fețelor furioase sau amenințătoare, de exemplu, comparativ cu grupurile de control. Această activare nu se reduce, chiar dacă următorii stimuli sunt neutri, ceea ce va conduce la ceea ce se numește "abstragere selectivă" (voi extrage din mediu, în mod selectiv, doar ceea ce are relevanță pentru mine, care nu este neapărat lucrul cel mai important din context, dar este cel mai important pentru sistemul meu de alertă) (Cisler J., Koster, E., 2010).
  3. Suprageneralizarea: persoanele anxioase definesc o clasă de situații sau obiecte printr-o excepție, nu prin reprezentativitate statistică sau trăsături comune elementelor clasei, dacă aceasta corespunde cu o amenințare. Exemplu 1: "Dacă la știri s-a transmis ceva despre o crimă comisă în locația X, atunci toți locuitorii din X sunt periculoși". Exemplu 2 (mama): "Dacă bebelușul nostru a căzut în timp ce era cu tine (tata), înseamnă că nu ești de încredere, nu mă pot baza pe tine să ai grijă de el" (chiar dacă rațional, conștientizează că lucrul acesta se putea întâmpla și în prezența ei, a mamei).
  4.  Personalizarea: toate lucrurile au legătură cu persoana anxioasă, mai ales cele negative sau potențial periculoase. Exemplu: "Dacă ești supărat și nu vorbești cu mine, înseamnă că nu mă mai iubești sau am făcut eu ceva rău". Clienta cu anxietate a presupus automat că starea afectivă a partenerului are legătură cu ea (personalizare), fără să verifice la sursă informații suplimentare (eroare de logică - validarea incompletă a premisei), sărind repede la o concluzie cu încărcătură amenințătoare. S-a dovedit că partenerul era supărat dintr-un alt motiv și nu vorbea cu ea pentru că se simțea responsabil să-și soluționeze singur problema, fără s-o mai încarce emoțional.
  5. Subestimarea abilității de a face față/de a se descurca. Aceasta particularitate de gândire este o componentă centrală în menținerea anxietății patologice, în special a celei care implică comportamente de evitare (Hallion, L. S., Ruscio, A. M., 2011). Fie de mici copiii au internalizat ideile că mediul este mai degrabă periculos, fie li s-a inculcat neîncrederea în forțele proprii. În timp, ca să prevină orice pericol, se pot retrage din explorarea mediului, de a încerca lucruri noi, dezvoltarea de abilități, evitarea unor locații sau oamenii pentru care simt că nu au abilități (sociale, lingvistice etc.). Farmecul vieții dispare, lucrurile și oamenii noi, necunoscuți, devin o sursă permanentă de îngrijorare, de disconfort, care rămân tolerabile prin evitare.

Aceste particularități de gândire nu sunt singurele, însă sunt cele mai predictive pentru menținerea simptomatologiei, precum și pentru procesul de recuperare al clienților ce "orbitează" pe traiectorii anxiogene. Se conceptualizează și încearcă cuantificarea, în literatura de specialitate actuală, a toleranței scăzute la ambiguitate și a intoleranței la incertitudine (Furnham, A., Marks, J, 2013; Carleton, R., Mulvogue. M. K., Thibodeau, M., McCabe, R. E., Anthony, M. M., 2012). Din punct de vedere clinic, paradigmele teoretice ajută practicienii în identificarea mai precisă a mecanismelor de declanșare a anxietății patologice, astfel că, pentru efecte pe termen lung, pe lângă psihofarmacologia de elecție, intervențiile terapeutice țintesc modificările cognitive, comportamentale și somatice benefice procesului de recuperare și creșterea calității vieții.

Psiholog clinician autonom, Diana Muntean
Grafica: "Frica" - autor Silvia Șandru, cls. a VI-a E, șc. B. P. Hașdeu, Iași

 

Tags

anxietate
gandire
ambiguitate
incertitudine
amenintare
erori
logică silogistică
frica
suprageneralizare
personalizare
scenarii catastrofice
selectare preferențială
atenție selectivă
distorsiuni

Adaugă comentariu nou