A invata despre reguli

”Pariez că dacă i-aș întreba pe majoritatea copiilor de vârsta ta ce cred despre reguli, ar strâmba din nas și ar spune că le urăsc. Ca atunci când părinții spun: ”Dacă vrei să te duci la film în după-amiaza asta, trebuie să-ți faci curat în cameră, asta e regula”, iar majoritatea copiilor răspund: ”Urăsc regulile!”.
Am o prietenă, o învățătoare, care predă în moduri neobișnuite. Îi întreabă pe copii ce cred ei despre reguli și primește răspunsul obișnuit. Atunci începe un joc cu ei. Are o plansă mare de plastic pentru jocul de strategie ”Topogane și scări”, pe care o întinde pe podea. Împarte clasa în trei sau patru echipe și le cere să joace împotriva ei pentru a vedea cine câștigă. Când vine rândul ei, dă cu zarurile de trei-patru ori la rând.
- Hei, nu puteți face asta, îi vor reproșa unii copii.
Când aterizează pe un topogan, ar putea să se mute pe următoarea scară și să urce, în loc să cadă la capătul topoganului.
- Hei, n-aveți voie să faceți asta, se revoltă copiii.
- De ce nu? întreabă ea.
- Pentru că e împotriva regulilor, afirmă copiii.
- Ce contează? întreabă prietena mea învățătoare.
- Nu e cinstit, răspund ei. Trișați. Așa nu suntem egali, și toți ar trebui să avem aceeași șansă.
Apoi începe să-i întrebe pe copii de ce cred ei că există reguli în joacă, pe terenul de joc, pe terenul de fotbal, pe străzi. Când mergem cu bicicleta sau acasă. Elevii ei vin adesea cu o grămadă de motive pentru existența regulilor. Lucrurile funcționează mai bine când avem reguli, spun ei. Sau, dacă nu am avea reguli în o intersecție, cum am putea să mergem în siguranță cu bicicleta sau să trecem strada cu toate mașinile, camioanele și autobuzele din jur? Toată lumea ar da de o grămadă de necazuri. Regulile îi ajută pe oameni să se înțeleagă mai bine unii pe alții. Dacă respectăm regulile de a nu fura lucrurile altora sau de a nu le face rău, ne înțelegem mai bine. Regulile există pentru siguranța și starea noastră de bine.
Apoi le dă niște cofraje de ouă, niște bucăți de carton, niște carioci, niște jetoane și zaruri, cerându-le să se despartă în grupuri mici și să inventeze propriile jocuri, dar fără reguli. Nu durează mult până ce copiii o strigă:
- Doamna învățătoare, nu putem să facem asta. Cum să facem un joc fără reguli? E imposibil să joci fără reguli!”