Lucrurile bune vin de la Sine

Recent, am auzit pe cineva spunând: „Cred că am să las lucrurile să se întâmple de la sine.” Am întrebat direct, fără ocolișuri: „De la Sinele cui?”, iar persoana din fața mea s-a blocat.
M-a amuzat această expresie a limbii române, care ne situează pe noi, cei care o folosim, într-o poziție pasivă. Pare simplu și relativ comod să lași lucrurile să se întâmple de la sine. Și dacă totuși ele nu se rezolvă așa cum ne-am așteptat, pe cine ne revoltăm? Pe cine dăm vina, căci suntem meșteri la a găsi vinovați, mai ales în jurul nostru și mai puțin în interior. Din nou, ne mulțumim să fim pasivi, chiar dacă reactivitatea pare să nu fie așa. A reacționa la o situație care ne enervează prin blamarea oamenilor de lângă noi sau a contextului ori a divinității nu este decât o altă dovadă că aleg să fiu pasiv și comod în legătură cu propria mea persoană, de fapt aleg să fiu victimă.
Știu foarte bine ce spun, sunt meșteră la a face lucrul acesta. Recunoașterea deschisă a acestui fapt e asumarea de a face ceva pentru a schimba lucrul acesta și în același timp e o demitizarea poziției de specialist atotștiutor. Așa că…
În ultimul timp am început să mă opresc din pasivitate. E foarte bine cum am formulat, nu fac asta tot timpul, iar ca să poți acționa trebuie să te oprești din a mai fi pasiv. Da, lucrurile bune vin de la Sine, de la Sinele meu care știe întotdeauna ce mi se potrivește, ce am nevoie, ce îmi lipsește, ce mă face fericită. Doar că am învățat, din nou, că uneori lucrurile pe care mi le doream erau demult acolo, doar că nu eram eu pregătită să le observ, așa că e nevoie să mă gândesc în ce mod mi-aș dori să se materializeze o anumită dorință pentru a fi sigură că o voi observa atunci când mi se îndeplinește.
Nu, lucrurile nu se întâmplă pur și simplu, dacă nu-mi doresc să se întâmple. Dacă nu știu ce vreau poate aș putea începe să mă gândesc la acel lucru: cum arată el? Cum se simte lucrul respectiv? Cum mă voi simți eu atunci când dorința mea se va fi îndeplinit? Pentru că atunci când creionez gândul acela, chiar și în tușe mari, puțin lizibile, Sinele meu va începe să rezoneze cu dorința mea și eu voi începe să acționez în consecință. Planificarea acțiunilor mele mă va umple de bucurie pentru că mintea mea nu știe să facă diferența între o bucurie prezentă și una pe care mi-o imaginez, emoția e aceeași, iar alegerea este a mea.