Lacul cel mic
Într-un anume ținut, se afla un lac mititel și extraordinar de frumos. Era acoperit de nuferi galbeni și roz, iar în undele lui înotau puzderie de peștișori colorați. Pe valuri se zbenguiau toată ziua rățuște și bobocei gălăgioși. Jur împrejurul lacului creșteau, de asemenea, cele mai frumoase flori, iar sălciile își aplecau ramurile bogate până în apele lui. Numai că lăculețul se simțea tare nefericit. Nu se știe de unde, îi venise ideea că ar fi bine pentru el să aibă mai multă apă. Credea că, dacă ar avea mai multă apă, ar fi fost cu mult mai fericit. Așa că a început să fie preocupat să aibă apă în plus de unde putea, tot mai multă apă. Nu conta cât de multă apă se aduna în el, mai ales când ploua. El dorea mereu mai multă și tot mai multă. Era pur și simplu de nesăturat, pentru că își fixase ideea că va fi fericit numai dacă va avea enorm de multă apă. Așa că, indiferent câtă strângea, nu i se părea deloc suficientă.
Cutia de rezonanță