Aprilie 2016

Copiii din ziua de azi... si de ieri

cojan_mihaela.jpgCopiii din ziua de azi... şi de ieri
by psihoterapeut în supervizare Mihaela Cojan  

Se vorbeşte foarte mult despre efectele nocive ale tehnologiei şi informaţiilor de tot felul asupra copiilor noştri, despre modul negativ în care toate astea îi influenţează. De acord, există şi părţi nu tocmai bune. Însă ce nu prea am găsit scris este despre cum îi ajută pe copii aceasta avalanşă de informaţii şi tehnologie. Efectele asupra dezvoltarii lor sunt incredibile. Şi vedem asta cu toţii, uitându-ne la ei în comparaţie cu felul în care eram noi la vârsta lor.

Recent am avut ocazia să stau şi să privesc un grup de copii de 4-5 ani în interacţiune. A fost fascinant să-i văd cât de repede înţeleg întrebările care le-au fost puse, dar mai ales cât de mulţi ştiau să răspundă, aproape ca nişte oameni mari. 

Si lumea-ntreaga e o scena…

madalina_belcescu_foto.jpgȘi lumea-ntreagă e o scenă…
by psihoterapeut în supervizare Mădălina Belcescu

Săptămâna trecută am fost la o piesă de teatru labirint. Pentru cei care nu știu ce înseamnă aceasta, vă pot spune că este un gen de teatru în care spectatorii devin actori, dar nu în modul în care te-ai aștepta să se întâmple acest lucru, pentru că nu există o scenă propriu-zisă, ci fiecare spațiu în care tu pătrunzi ca participant devine o scenă în sine. Actorii sunt prezenți acolo pentru a te ajuta pe tine să experimentezi o anumită stare sau poate etapă a existenței tale despre care ai uitat sau nu ai aflat încă. E o experiență pe care o recomand cu drag pentru a experimenta și conștientiza bucuria de a trăi, până la urmă. 

Ce legatura are postura fizica cu psihologia?

47_0.jpgCe legătură are postura fizică cu psihologia?
by psihoterapeut Livia Băețica

Vorbeam în articolul precedent despre înstrăinarea de corp, despre separarea corpului de sine. Persoana este toate părțile sale și niciuna dintre ele luată separat: corp, minte, emoții, imaginație, etc. Întregul este mai mult decât suma părților. Iar atunci când scoatem înafara conștiinței una dintre aceste părți, de exemplu blocându-ne contactul cu emoțiile sau cu corpul, apar dezechilibre și chiar boli.

Procesele psihice contribuie la formarea tensiunii musculare și a dezechilibrelor posturale. Un conflict intern are o expresie fizică: un anumit tipar de tensiune, o anumită poziție a corpului, reținerea respirației. Procesele fizice (postura, forța musculară, simptomele fizice) sunt expresii pline de sens și semnificație ale persoanei. De exemplu, tensiunile de la nivelul umerilor ne pot da informații despre greutățile pe care le cărăm.  Atitudinea de broască țestoasă care nu iese din carapace ne poate da informații despre temerile pe care le avem și atitudinea de evitare. Adesea nu observăm posturile nenaturale pe care le adoptăm și tensiunile, deși simțim durerea și disconfortul care rezultă.  

Corpul, prieten sau strain?

31_0.jpgCorpul, prieten sau străin?
by psihoterapeut Livia Băețica

Te-ai gândit vreodată că existența umană este o existență corporală? Religiile și curentele spirituale preamăresc evoluția spirituală, cu riscul minimizării și chiar, în extremis, a „flagelării” corpului „păcătos”. Uităm că și în Biblie corpul este văzut ca un templu al sufletului, ca un vehicol care ne permite să experimentăm viața în planul fizic. Noi existăm, iubim, muncim și ne îndeplinim nevoile prin intermediul corpului fizic și a interacțiunilor cu mediul prin acțiunea musculară. Prin mișcare ne exprimăm emoțiile, acționăm asupra mediului, relaționăm și reacționăm față de ceilalți, punem granițe și ne apărăm integritatea organismului.

Corpul este parte a sinelui și a persoanei în ansamblu, în aceeași măsură ca și gândurile și emoțiile noastre. Corpul, partea noastră văzută, exprimă sinele, partea noastră nevăzută. Și cu toate acestea ajungem, în anumite momente ale vieții noastre, să experimentăm înstrăinarea de ființa noastră corporală. Corpul ne devine străin și este tratat ca non-sine.

Cand viata iti da lamai, fa-ti o limonada! Si neaparat ia-ti si-un sezlong!

cojan_mihaela_0.jpgCând viaţa îţi dă lămâi, fă-ţi o limonadă! Şi neapărat ia-ţi şi-un şezlong!
by  psihoterapeut în supervizare Mihaela Cojan

Sunt perioade în care viaţa parcă merge pe dos. Parcă nimic nu-ţi iese şi parcă totul e împotriva ta. Încerci şi încerci diverse lucruri pentru a depăşi cât mai repede şi bine greutăţile dar uneori ele se încăpătânează să persiste, să se prelungească şi să se tranforme în zile lungi de lupte, obstacole şi frustrări. Până şi cel mai pozitiv şi puternic om poate ajunge să fie apăsat de aceasta prelungire a neputinţei personale de a schimba lucrurile aşa cum îşi doreşte.

Atunci când viaţa ne oferă lămâi avem întotdeauna de ales. Prima reacţie a celor mai mulţi dintre noi este desigur să ne strâmbăm şi să gustăm acreala. Stomacul ni se strânge, gura se face “pungă” şi simţim dezgust, amăreala, dezamăgire şi tristeţe. Nimeni nu-şi doreşte o viaţă amară sau acră. Urmatorul pas este să te înfurii, să cauţi vinovaţii şi să te plângi. În funcţie de antrenamentul şi rezistenţa psihică a fiecăruia, aceasta etapă este mai scurtă sau mai lungă, cert este ca ea trece şi ne apucăm să ne facem un plan de bătaie. Ce putem face pentru a schimba lucrurile? Pentru a rezolva problema şi a depăşi situaţia dificilă? Şi de cele mai multe ori reuşim să o rezolvăm cu brio. 

Despre normalitate, cu iubire

madalina_belcescu_foto.jpgDespre normalitate, cu iubire
by psihoterapeut în supervizare Mădălina Belcescu

Cu ceva timp în urmă, o mamă a venit la mine în cabinet pentru că nu înțelegea ce se întâmplă cu fiica ei. M-a întrebat dacă mi se pare normală relația fiicei ei cu o altă femeie și dacă eu cred că fiica ei e fericită. N-am știut cum să îi răspund la întrebarea ei, dar i-am spus că eu știu sigur că nici un copil nu ar risca să piardă iubirea părintească, dacă nu ar găsi iubire în altă parte.

Apoi, am mai avut o întâlnire cu o tânără care avea în același timp două relații, dintre care una cu un bărbat care la rândul său era implicat într-o altă relație. Și ea m-a întrebat dacă e normal ca ea să nu știe ce să facă, pentru că ambele relații semnifică altceva pentru ea. Tot așa un alt soț m-a întrebat dacă e normal faptul că el nu se simte vinovat pentru că a căutat în alte relații ceva ce nu găsea în relație cu soția lui. 

 

Primii pasi intr-o calatorie vindecatoare

logo_gamma_family.jpgPrimii paşi într-o călătorie vindecătoare
by psihoterapeut în supervizare Adrian Stogrea

 

Este evident că trăim o perioadă excepțională a umanității, una intensă ca și experiențe, dar și provocatoare în aceeași măsură. Societatea în care trăim pare că răspunde tot mai putin nevoilor fundamentale ale ființei umane și asistăm la o disoluție a valorilor, atât personale cât și colective. Existența cotidiană a devenit o cursă a supraviețuirii și, în măsura în care mai există o fărâmă de energie disponibilă, o goană după satisfacții efemere și nesatisfăcătoare. Religia, care reprezenta o importantă ancora și un reper redutabil pentru orice ființă umană, s-a împotmolit în propriile rigidități dogmatice și a intrat într-un pregnant con de umbră. În aceste condiții, familia (nu neapărat oficializată în fața unei autorități civile sau cu patrafir) a devenit pentru majoritatea o ultima redută a împlinirii personale și, pare și ea, în pericol de a se prăbuși în fața agresiunii timpurilor moderne.

Astfel, terapia de cuplu și familie devine nu doar un job de bifat zilnic între 9:00 – 17:00, nu doar o nișă atractivă pentru explorarea hățișului mental-emoțional, ci chiar o șansă reală a omului în crearea unei noi conștiințe și a unor noi paradigme sociale, iar pentru practician o adevărată menire în viață.

Aşa sunt eu şi n-am ce face!? Ba ai!

cojan_mihaela_7.jpgCu toţii am crescut cu anumite modele de acţiune si interacţiune dar şi cu un anumit set de valori şi principii, astfel că în diversele situaţii de viaţă tindem să reacţionăm şi să acţionăm după anumite tipare. Aceste tipare nu sunt altceva decât comportamentele noastre tipice, repetate iar şi iar, în acele situaţii. Astfel dacă ai crescut într-o familie în care orice veste neplăcută era tratată ca o catastrofă şi toată lumea intra în panică, la fel vei proceda şi tu, ca adult. Sau dacă modul în care îşi arătau părinţii iubirea unii faţă de alţii dar şi faţă de tine era prin ceartă constantă şi din nimicuri, la fel vei proceda şi tu în relaţiile tale intime. Pur şi simplu pentru că asta am vazut şi asta am simţit o data, şi încă o data, şi încă o dată, ani la rând, s-a transformat într-un reflex şi pentru noi. 

Despre apreciere si cei trei purcelusi

madalina_belcescu_foto_0.jpgDespre apreciere și cei trei purceluși
by psihoterapeut în supervizare Mădălina Belcescu

Există unele momente când ai impresia că ai căzut și nu te mai poți ridica, pentru că pur și simplu cineva din jurul tău „ a dat cu tine de pământ” într-un mod care a anulat tot ce știai tu despre tine și despre valoarea ta personală, de parcă brusc ai devenit unul din ceitrei purceluși, însă ești cel cu casa de paie și în fața lupului nu ai nici o șansă.

Teoria spune că lucrul acesta s-a putut întâmpla pentru că tu însăți nu ești conștient(ă) de valoarea ta personală și deci, nefiind sigur(ă) de ce te definește pe tine ca persoană, ai permis unui alt om din jurul tău să invalideze toate calitățile tale. Ce anume îl poate face pe un alt om din jurul tău să emane o asemenea furie, va rămâne subiectul unei alte discuții. 

Cat de independent esti? Episodul 3 – Eliberarea de reactivitatea emotionala

livia_1.jpgCât de independent ești? Episodul 3 – Eliberarea de reactivitatea emoțională
by Psihoterapeut Livia Băețica

Văzând că articolele anterioare despre independența față de părinți au trezit interes și multe întrebări, cred că a venit timpul să ne gândim la o soluție. Cum ieșim din dilema: Dacă fac ca părinții nu e bine, dacă fac pe dos iar nu e bine, atunci ce e de făcut?

În loc de a te gândi prea mult la alții, ce fac sau ce nu fac ceilalți, ce mesaje ți-au trasmis părinții, focusează-te pe tine! În loc să te cerți cu părinții în gând sau în direct, îți poți economisi toată energia asta irosită și o poți folosi ca să te clarifici cine ești și ce îți dorești. Cine ești tu dincolo de poveștile pe care ți le-ai spus despre tine, dincolo de credințele venite de la ceilalți și în care ai început să crezi? Și pentru că atunci când scrii ideile se clarifică și se structurează mai bine, ia o foaie de hârtie și răspunde la întrebările: „Cine sunt eu de fapt? Ce vreau eu de fapt?”

Prea multa...femeie – THE END

ral_art.jpgPrea multă...femeie – THE END
by psihoterapeut în supervizare Raluca Ferchiu

Există în viața oricărei femei un moment în care, printr-o întâmplare sau nu, realizezi că nu te-ai gândit că, pe lângă multele roluri pe care le joci zi de zi (de mamă, de soție, de fiică, de profesionistă, de prietenă etc) mai există și rolul de femeie și atât. Iar în acel moment în care conștientizezi că de foarte mult timp nu ți-ai alocat nici un pic de spațiu doar pentru tine, primul impuls este să-ți revendici acel loc special în viața ta. Să te îngrijești, să reîncepi să practici hobby-ul de mult timp uitat, într-un cuvânt, să-ți permiți să-ți faci din când în când câte un moft, doar pentru că așa vrei tu.

Nevoia unui dictionar mental-emotional

ady_senin.jpgNevoia unui dicționar mental-emoțional
by psihoterapeut sub supervizare Adrian Stogrea

Văd tot mai des în cabinetul de terapie dar și în relațiile personale cotidiene impasul în care au ajuns cele două sexe în ceea ce privește forma de exprimare a propriilor nevoi. Pare tot mai adâncă prăpastia între trăirile emoționale ale dânselor și gândirea rațională masculină. Și mai frustrantă este realizarea faptului că, la nivel profund, ambele tabere au aceleași nevoi și frici, iar această conștientizare vine (dacă se mai întâmplă asta) doar după o dureroasă serie de lupte ”la baionetă”.

Tu ce stii despre mostenirea ta?

cojan_mihaela_2.jpgTu ce ştii despre moştenirea ta?
by  Mihaela Cojan psihoterapeut în supervizare

În procesul autentic al autocunoaşterii, dincolo de identificarea punctelor forte şi mai puţin forte ale tale, a credinţelor despre viaţă şi lume mai mult sau mai puţin limitative pentru tine, un aspect esenţial ţine de a-ţi cunoaşte trecutul,”moştenirea”.
Când încă eşti singur (necăsătorit), este important să conştientizezi ce modele ai preluat din familia de origine. Ce valori şi credinţe ţi-au insuflat ai tăi, ce feluri de a iubi ai văzut, ai experimentat, ce moduri de a comunica şi de a exprima emoţii au existat, ce recompense şi pedepse s-au aplicat, ce reguli scrise şi nescrise ai preluat şi duci cu tine mai departe. Căci toate acestea vor avea efecte asupra felului în care îţi vei construi viaţa, sau a felului în care viaţa te va construi pe tine.

Prea multa...femeie – Episodul 2

ral_art_0.jpgPrea multă...femeie – Episodul 2 
by psihoterapeut in supervizare Raluca Ferchiu

În articolul de săptămâna trecută vorbeam despre faptul că noi, femeile, ne implicăm mai mereu prea mult, vorbim prea mult, analizăm prea mult și așa mai departe. Dar haideți să vedem cum am ajuns să facem asta. De ce suntem prea multă...femeie și de unde știm ce înseamnă să fii femeie.

La întrebarea ”Ce înseamnă să fii femeie?” am putea obține de fiecare dată răspunsuri diferite. Și este adevărat că fiecare femeie are propriul răspuns. Dar în funcție de ce considerăm ceva  a fi feminin sau nu? Dacă stăm să analizăm modul în care se naște răspunsul la această întrebare, vom găsi asemănări izbitoare cu generațiile din spatele nostru, în fiecare familie în parte. În toată perioada în care ne dezvoltăm și ne maturizăm, ne putem construi o ”definiție” destul de acoperitoare referitor la cum să fii o femeie ”adevărată” (de parcă dacă nu respecți definiția, nu ești ”adevărată”, dar despre asta în episodul următor). Această definiție cuprinde: cum se comportă o femeie în relațiile familiale, în relația de cuplu, în societate, cum își dezvoltă (sau nu) o carieră, cum se îmbracă, cum se exprimă, cum face mâncare/ curățenie, cum își crește și educă copiii etc. De fapt, dacă ne oprim un moment și analizăm toate informațiile pe care le-am primit din jurul nostru, de la părinți, bunici, rude din familia extinsă, prieteni, cunoscuți, profesori, colegi, putem fiecare dintre noi să scriem o întreagă carte despre ”Femeie – cât, cum, unde, cu cine, de ce ... trebuie să...”.