Romantismul n-a murit, romantismul e in noi!

Romantismul n-a murit, romantismul e in noi! 

by psiholog sub supervizare Mădălina Belcescu

Zilele acestea sunt influenţată de lozinci: „Cine nu sare, nu vrea schimbare!”, asta e prima care îmi vine în minte. Nu fac din aceasta un motto de viaţă, căci mai apropiată de realitate mi se pare varianta cu „Schimbarea e inevitabilă.”, iar asta, în capul meu cel puţin, e un fel de „Schimbarea e în noi.” pentru că noi o generăm, chiar dacă ne dăm seama sau nu.

Cam la fel e şi cu romantismul, noi îl producem şi îl valorificăm. Recunosc, am o slăbiciune pentru gesturile romantice. Mă emoţionează şi mă bucură tot felul de nimicuri pe care le observ la cupluri pe stradă, în autobuz, în cafenele: o strângere de mână, un sărut pe obraz, o vorbă potrivită. Să nu credeţi că doar tinerii îşi permit astfel de „tandreţuri” în public. Aţi văzut vreodată un cuplu de pensionari venind de la piaţă? Sunt amândoi împovăraţi de ani, de boli şi de bagaje cu cumpărături, dar el nu uită să ducă plasa mai grea şi să-i ofere ei locul în autobuz. Şi dacă îi mai şi auzi cum discută în şoaptă despre diverse în timp ce îşi folosesc numele de alint, cum el e Gelu şi ea e Nuţi şi cum au mulţi ani de când nu mai răspund la numele din buletin.... Da, am o slăbiciune pentru cuplurile care nu uită să îşi arate zilnic afecţiunea prin gesturi mici, dar semnificative.
Cineva mi-a spus într-o întâlnire că nu se consideră deloc o persoană romantică. Şi tot acea persoană mi-a mărturisit mai târziu că se trezeşte în fiecare dimineaţă mai devreme ca să poată să îşi ducă şi soţia la serviciu, în direcţia opusă de propriul său loc de muncă. Dacă nici aici nu vedeţi romantismul, poate ar fi bine să vă gândiţi la cât de mult apreciaţi somnul de dimineaţă şi dacă voi aţi face lucrul acesta pentru altcineva în fiecare zi.

Da, poate că mi-am pus eu ochelarii mei „rozmantici” (adică sunt şi roz şi romantici) şi văd în lucruri banale declaraţii de iubire şi afecţiune. Dar oare dacă ne-am pune mai mulţi ochelarii aceştia, nu ne-ar fi mai uşor să recunoaştem gesturile de afecţiune pe care partenerul le face pentru noi? Şi oare nu ne-ar fi mai util dacă am găsi moduri de a ne arăta sprijinul şi prietenia pentru partenerul nostru prin gesturi simple? Eu cred că o tocăniţă poate deveni cea mai bună declaraţie de dragoste dacă e oferită atunci când partenerul are cea mai mare nevoie de ea. Nu e nevoie musai de cine romantice dacă ai simţul umorului la îndemână şi găseşti în propria casă motive să îşi condimentezi viaţa şi relaţia. 

Şi poate aşa învăţăm să nu ne mai ascundem iubirea sub preş şi să aşteptăm să o descopere cineva din întâmplare. Hai să învăţăm să o facem vizibilă şi să ne facem noi vizibili pentru partenerul nostru prin gesturile noastre de afecţiune. Vă invit cu entuziasm să ne punem ochelarii „rozmantici” şi să descoperim romantismul din noi!

„Cine nu sare, nu vrea schimbare!”

Mădălina Belcescu

Psihoterapeut de cuplu şi familie în supervizare

Gamma Clinic by Gamma Institute