Categorii

Cu toţii am crescut cu anumite modele de acţiune si interacţiune dar şi cu un anumit set de valori şi principii, astfel că în diversele situaţii de viaţă tindem să reacţionăm şi să acţionăm după anumite tipare. Aceste tipare nu sunt altceva decât comportamentele noastre tipice, repetate iar şi iar, în acele situaţii. Astfel dacă ai crescut într-o familie în care orice veste neplăcută era tratată ca o catastrofă şi toată lumea intra în panică, la fel vei proceda şi tu, ca adult. Sau dacă modul în care îşi arătau părinţii iubirea unii faţă de alţii dar şi faţă de tine era prin ceartă constantă şi din nimicuri, la fel vei proceda şi tu în relaţiile tale intime. Pur şi simplu pentru că asta am vazut şi asta am simţit o data, şi încă o data, şi încă o dată, ani la rând, s-a transformat într-un reflex şi pentru noi. 

Cât de independent ești? Episodul 3 – Eliberarea de reactivitatea emoțională
by Psihoterapeut Livia Băețica

Văzând că articolele anterioare despre independența față de părinți au trezit interes și multe întrebări, cred că a venit timpul să ne gândim la o soluție. Cum ieșim din dilema: Dacă fac ca părinții nu e bine, dacă fac pe dos iar nu e bine, atunci ce e de făcut?

În loc de a te gândi prea mult la alții, ce fac sau ce nu fac ceilalți, ce mesaje ți-au trasmis părinții, focusează-te pe tine! În loc să te cerți cu părinții în gând sau în direct, îți poți economisi toată energia asta irosită și o poți folosi ca să te clarifici cine ești și ce îți dorești. Cine ești tu dincolo de poveștile pe care ți le-ai spus despre tine, dincolo de credințele venite de la ceilalți și în care ai început să crezi? Și pentru că atunci când scrii ideile se clarifică și se structurează mai bine, ia o foaie de hârtie și răspunde la întrebările: „Cine sunt eu de fapt? Ce vreau eu de fapt?”

Nevoia unui dicționar mental-emoțional
by psihoterapeut sub supervizare Adrian Stogrea

Văd tot mai des în cabinetul de terapie dar și în relațiile personale cotidiene impasul în care au ajuns cele două sexe în ceea ce privește forma de exprimare a propriilor nevoi. Pare tot mai adâncă prăpastia între trăirile emoționale ale dânselor și gândirea rațională masculină. Și mai frustrantă este realizarea faptului că, la nivel profund, ambele tabere au aceleași nevoi și frici, iar această conștientizare vine (dacă se mai întâmplă asta) doar după o dureroasă serie de lupte ”la baionetă”.

Prea multă...femeie – Episodul 2 
by psihoterapeut in supervizare Raluca Ferchiu

În articolul de săptămâna trecută vorbeam despre faptul că noi, femeile, ne implicăm mai mereu prea mult, vorbim prea mult, analizăm prea mult și așa mai departe. Dar haideți să vedem cum am ajuns să facem asta. De ce suntem prea multă...femeie și de unde știm ce înseamnă să fii femeie.

La întrebarea ”Ce înseamnă să fii femeie?” am putea obține de fiecare dată răspunsuri diferite. Și este adevărat că fiecare femeie are propriul răspuns. Dar în funcție de ce considerăm ceva  a fi feminin sau nu? Dacă stăm să analizăm modul în care se naște răspunsul la această întrebare, vom găsi asemănări izbitoare cu generațiile din spatele nostru, în fiecare familie în parte. În toată perioada în care ne dezvoltăm și ne maturizăm, ne putem construi o ”definiție” destul de acoperitoare referitor la cum să fii o femeie ”adevărată” (de parcă dacă nu respecți definiția, nu ești ”adevărată”, dar despre asta în episodul următor). Această definiție cuprinde: cum se comportă o femeie în relațiile familiale, în relația de cuplu, în societate, cum își dezvoltă (sau nu) o carieră, cum se îmbracă, cum se exprimă, cum face mâncare/ curățenie, cum își crește și educă copiii etc. De fapt, dacă ne oprim un moment și analizăm toate informațiile pe care le-am primit din jurul nostru, de la părinți, bunici, rude din familia extinsă, prieteni, cunoscuți, profesori, colegi, putem fiecare dintre noi să scriem o întreagă carte despre ”Femeie – cât, cum, unde, cu cine, de ce ... trebuie să...”. 

De ce femeile înșală și bărbații nu prea
by psihoterapeut în supervizare Mădălina Belcescu

Știu că v-am făcut curioși cu titlul de mai sus. Toată lumea știe că e de fapt invers, că femeile nu înșală niciodată, ca să nu generalizăm, să spunem că înșală foarte rar, iar acele femei care fac lucrul acesta, sigur e ceva în neregulă cu ele.

Dar nu vi se pare că e ceva în neregulă cu imaginea aceasta? Că acest stereotip care predomină în continuare nu face decât să pună din nou femeia în aceeași postură pasivă, în care bietei femei nici prin vârful părului nu i-ar trece o asemenea absurditate? Că ideea aceasta care se menține la nivelul mentalității colective denigrează bărbații de lângă noi, le anihilează conștiința, raționalitatea și emoțiile și îi reduce la rangul „Penis erectus” și cam atât?

De foarte multe ori, în cabinet, vorbesc cu femeile care vin la terapie, despre rolurile lor de zi cu zi – rolul de soție, de mamă, de fiică, de profesionistă sau de femeie și despre modul în care se pot îmbina toate aceste roluri, astfel încât să nu te simți copleșită. Cum le îmbinăm? Cum știm dacă rolurile ne controlează pe noi sau noi suntem cele care alegem când și cum să apară în viața noastră? Provocarea cea mai mare este că nu găsim nicăieri o rețetă a succesului, nu există așa ceva și suntem puse în situația de a ne găsi noi echilibrul între mulitudinea de roluri pe care le jucăm zilnic. Cred că întrebarea de la care putem porni este cât de fericite, liniștite suntem și dacă există lucruri sau activități pe care ni le-am dori, dar renunțăm la ele în favoarea altor priorități sau a altor persoane. 

Tânar și ne...vinovat 4 
by psihoterapeut sub supervizare Adrian Stogrea

Am văzut așadar, că obiectivul principal al eului este cel să ne mențină vinovați, astfel justificându-și existența. Ne spune că vom reuși să scăpăm de vinovăție dacă negăm prezența ei în noi, o vedem în altul și apoi atacăm persoana respectivă. Ceea ce nu ne spune, este că de câte ori atacăm pe cineva, sfârșim prin a ne simți și mai vinovați, ciclul reluându-se cu o intensitate și mai mare și cu o nevoie sporită de a ataca.

Acest ciclu vinovăție-atac are o dinamică și o semnificație deosebită atât la nivel individual, în relațiile familiale, de cuplu dar și la nivel colectiv. Evenimente de gravitatea celor petrecute în lume, în ultima perioadă, scot în evidență aceste resorturi interioare, la nivelul subconștientului colectiv (național, rasial sau confesional).